Farmaciile sucevene nu mai au medicamente

miercuri, 04 februarie 2009, 21:14
2 MIN
 Farmaciile sucevene nu mai au medicamente

Farmacistii suceveni inca sunt nevoiti sa amane bolnavii care au nevoie de medicamente, deoarece nu au si-au completat stocurile cu medicamente. Nici nu e nevoie de prea multe explicatii pentru a intelege ca nu sunt medicamente, pe rafturile din spatele farmacistului sunt insirate la linie cutiile din sortimentele care inca mai exista pe stocul farmaciei.

Potrivit farmacistilor, distribuitorii de medicamente nu au inceput sa livreze medicamentele atat de necesare sucevenilor cu afectiuni acute si cronice. Distribuitorii de medicamente isi bat joc de nervii sucevenilor care colinda farmaciile in speranta ca-si vor gasi medicatia.

"Ne pare rau, nu avem niciun medicament de pe reteta aceasta. Avem doar echivalentul romanesc, dar pentru ca medicul nu si-a pus parafa pe verso-ul retetei nu putem sa inlocuim medicamentele prescrise" sau "nu avem medicamentul acesta pentru ca nu am primit inca medicamente", spune farmacistul celor cativa pacienti cu reteta care au format coada in farmacie in doar cateva minute, in speranta de a-si gasi medicatia.

Desi noile preturi  la medicamente au fost aplicate incepand cu 1 februarie, nici la ora actuala distribuitorii de medicamente nu si-au reluat livrarile catre farmacii. In situatia data, farmacistii nu mai stiu cum sa explice situatia sucevenilor care au colindat prin toate farmaciile pentru a-si gasi tratamentul.

"Nu intelegem ce se intampla si de ce nu ne primim medicamentele. Distribuitorii ne-au promis de luni, 2 februarie, ca incep sa livreze medicamentele, dar inca nu le-am primit. Bolnavii colinda toate farmaciile si nu-si gasesc tratamentul atat de necesar. Mai avem medicamente romanesti care pot inlocui medicamentele de import, cel putin o parte din ele, spre exemplu Enalaprilul pentru Enap – afectiunile inimii, dar daca medicul nu-si pune parafa pe verso-ul retetei nu putem schimba medicatia prescrisa", spune farmacistul.

Distribuitorii nu au livrat medicamentele nici Spitalului de Urgenta

De cateva zile Spitalul Judetean de Urgenta a ramas fara doua dintre medicamentele de uz major, Furosemid injectabil – pentru scaderea tensiunii in cazul puseurilor de tensiune si un drog anestezic utilizat de medicii anestezisti, amebele fara efecte secundare si foarte bine tolerate de pacienti. Distribuitorii de medicamente cu care Spitalul de Urgenta are contract multianual nu au anuntat institutia ca sisteaza livrarea de medicamente, context in care stocurile s-au epuizat.

Conducerea a solicitat printr-o adresa distribuitorilor sa explice situatia creata. "Distribuitorii au raspuns adresei spitalului si au precizat ca vor livra medicamentele. Pana la aceasta ora, medicamentele nu au ajuns la medici", a precizat reprezentantul spitalului sucevean.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii