Arde-i, Miclea!

marți, 04 aprilie 2006, 22:13
2 MIN
 Arde-i, Miclea!

Derbiul codaselor „top-ten”-ului fotbalistic intern (Farul e pe 9, cu 26 de puncte si -4 la adevar iar Poli ocupa pozitia a zecea, cu 25 de puncte si 5 in clasamentul adevarului) gaseste protagonistele de astazi cu stari de spirit total diferite. Gazdele vin dupa 3 esecuri consecutive si gradele furtunii existente la Constanta pot depasi cota de avarie in cazul unui nou rezultat nefavorabil. Tensiunea mocneste dupa ce mai multi jucatori exponentiali ai echipei constantene, in frunte cu Gurita si ex-ieseanul Pascovici, au acuzat ca nu inteleg indicatiile antrenorului sirb Momcilo Vukotic, majoritatea jucatorilor Farului regretind public plecarea lui Petre Grigoras, ajuns la Otelul. Fotbalistii nu se inteleg cu antrenorului nu din motive lingvistice ci tactice, constantenii spunind ca indicatiile sirbului nu se „pupa” cu realitatea din teren. „Este intr-adevar o problema daca jucatorii nu inteleg ce trebuie sa faca. Voi discuta cu ei si vom incerca sa gasim o solutie de rezolvare” a spus Vukotic, care a avut cuvinte de lauda la adresa Politehnicii: „Am vazut meciul cu Dinamo si Iasul a aratat ca o echipa puternica. Speram insa sa invingem si sa depasim perioada mai putin buna prin care trecem”.
Injectata cu o doza serioasa de optimism dupa remiza obtinuta pe terenul liderului, Poli merge la Constanta sa continue seria rezultatelor pozitive obtinute dupa esecul in fata Timisoarei, de la reluarea returului. Antrenorul Ionut Popa va avea si astazi serioase probleme in alcatuirea echipei. De asta data nu din cauza absentelor (doar Gavatorta e accidentat, Cernoch fiind incert iar Palimaru, suspendat) ci a faptului ca cei trei suspendati din runda precedenta (Onofras, Bernard si Bilba) au posibilitatea sa reintre. Tinind cont de unul din principiile fotbalistice ce sustine ca echipa ce obtine un rezultat pozitiv nu trebuie modificata, rezulta dilemele ce nu-i dau pace lui Popa. Acesta a ajuns inca de luni la Constanta, echipa sosind ieri pe Litoral, cu avionul, mijloc de transport care nu este pe placul tehnicianului. Despre meci, Popa a declarat: „Vom incerca sa continuam seria buna din ultimele 3 meciuri chiar daca sint convins ca esecurile inregistrate de Farul in ultima perioada ii vor mobiliza la maximum pe constanteni”. La gazde nu va putea evolua Voiculet, suspendat. In tur, Poli a invins cu 3-1, dupa o zi de gratie a lui Romulus Miclea, ce a inscris toate golurile moldovenilor..
Formatiile probabile
Farul: Curca – Farmache, Barbu, Schiopu, Pascovici – Lungu, Florea, Senin – Gurita, Todoran – L. Mihai.
Poli: Branet – Toma, Ciobanu, Onut, Bordeanu – Miclea, Iurisniti, Mitruc, Dianu, Rednic – Bilba.
Arbitrii partidei: Marius Martis (Focsani); Iulian Radu, Dumitru Birgaoanu (ambii din Bucuresti). Observatori: Florin Prunea (Bucuresti); Vasile Avram (Bucuresti)

Comentarii