Avem fete destepte

luni, 17 noiembrie 2008, 22:54
2 MIN
 Avem fete destepte

Nationala feminina de sah a Romaniei se tine bine la Olimpiada de sah de la Dresda unde a acumulat pina acum patru victorii in cinci runde disputate. Invinsa in runda secunda de puternica selectionata a Georgiei echipa romana (favorita nr. 16) a bifat in weekend doua runde putin mai usoare. Mai intii a intilnit IPCA, o selectionata mondiala a persoanelor cu dizabilitati fizice (favorita nr. 68) iar succesul a venit firesc, scor 4-0, cita vreme o singura adversara avea Elo putin peste 2100. Corina Peptan, Carmen Voicu plus iesencele Alina Motoc si Iosefina Paulet au fost cele patru jucatoare care au invins pentru cel de-al doilea succes al Romaniei la Dresda. Runda a patra a insemnat apoi un nou succes pentru romance, cu acelasi scor dar avind in fata ICSC (selectionata mondiala a persoanelor cu defecte de auz) formatie cu jucatoare putin mai valoroase, favorite nr. 52. Cele patru victorii au fost obtinute de cele patru sahiste care au evoluat pentru CS Cotnari-Politehnica in Liga Campionilor, iesencele Motoc si Paulet plus "stranierele" Peptan si Elena Cosma, pentru un rezultat care i-a adus Romaniei dupa patru etape pozitia a saptea in clasamentul. Aseara, in runda a cincea fetele conduse de Ligia Jicman n-au avut meci usor cu Spania (favorita nr. 22) desi au avut avantaj usor la coeficientul Elo la fiecare masa. Pina la urma romancele s-au impus cu 2.5-1.5 dupa un succes reusit de Motoc, o infringere venita de la Peptan, o remiza scoasa de Paulet si, in fine, un succes izbavitor adus de Cosma.

In competitia similara masculina selectionata romana (favorita nr. 14) are si ea aceeasi linie de clasament, patru victorii si o infringere. Runda a treia a consemnat o victorie cu 3-1 in fata Japoniei (favorita nr. 106) cu succese venite pe mina lui Dieter Nisipeanu, Mircea Parligras si Constantin Lupulescu dar si o infringere surprinzatoare a lui Levente Vajda. Misiune grea au avut romanii in runda a patra cita vreme in fata au avut-o pe favorita nr. 5, Ungaria. Lupulescu si Parligras au pierdut iar doua remize au obtinut Nisipeanu si Andrei Istratescu. Daca cel mai bun sahist roman al momentului l-a avut in fata pe Leko Peter (nr. 9 mondial cu Elo 2747), Istratescu a jucat cu Judit Polgar (Elo 2711), cea mai bine clasata in ierarhia feminina mondiala. Infringerea cu Ungaria avea sa se simta in clasament in conditiile in care, dupa patru runde, Romania a cazut pina pe locul 25. Aseara Romania a intilnit favorita nr. 35, Lituania, si a revenit in prim-plan dupa un succes clar (3.5-0.5), victorii reusite de Nisipeanu, Lupulescu si Vajda dar si o remiza obtinuta de Istratescu.

Comentarii