Bogdan Irimia, campion balcanic la calarie

miercuri, 16 iunie 1999, 23:00
1 MIN
 Bogdan Irimia, campion balcanic la calarie

Hipismul iesean a repurtat saptamina trecuta un prestigios succes, juniorul Bogdan Irimia reusind sa cucereasca titlul balcanic la concurs complet. In virsta de numai 17 ani, acesta a obtinut cel mai valoros rezultat din cariera, cistigind Balcaniada organizata in localitatea bulgara Veliko-Tirnava. Concurind cu calul Vifor, sportivul iesean a impresionat prin regularitate, devenind unul dintre cei mai tineri campioni balcanici de seniori din istoria competitiei. Pe cea de-a treia treapta a podiumului s-a clasat amazoana Daniela Stimeriu (cu calul Elvis), in timp ce Oliviu Delescu a venit doar pe locul 9. Prin cumularea rezultatelor, echipa nationala a Romaniei s-a clasat pe primul loc in clasamentul general, devansind Bulgaria si Turcia. Cei trei sportivi ieseni sint legitimati la CS Iasi-Nord, condus de directorul Valeriu Pirlog. De altfel, clubul supravietuieste prin eforturile materiale deosebite ale acestuia, societatea Iasi-Nord raminind alaturi de unul dintre cele mai costisitoare, dar si nobile sporturi.
In alta ordine de idei, antrenoarea Gioconda Pinzaru ne-a informat ca iesenii au facut o frumoasa figura si la etapa de zona (obstacole si dresaj) de la Piatra-Neamt. Bogdan Irimia s-a clasat pe primul loc la juniori si tineret, Gabriel Barbu pe locul 2 la juniori, pe aceeasi pozitie situindu-se si Corina Teleman, dar la tineret. La dresaj juniori Magda Singer a ocupat locul 2, in timp ce la seniori Daniela Stimeriu si Oliviu Delescu au incheiat concursul pe locurile sapte, respectiv cinci. (D.S.)

Comentarii