Contractul Politehnicii, in discutie

marți, 09 octombrie 2007, 21:05
1 MIN
 Contractul Politehnicii, in discutie

Clubul de fotbal din Dealul Copoului va sti pina la sfirsitul lunii daca trebuie sa plateasca 4 milioane lei. Decizia va fi luata de Consiliul Local si cel Judetean.

Contractul de asociere in participatiune prin care Politehnica a primit cele 4 milioane lei a expirat la sfirsitul lunii trecute. "Conform contractului, va trebui sa luam o decizie pina la sfirsitul lunii octombrie, in termen de 30 de zile de la expirarea lui. Asteptam situatia financiara de la FC Politehnica, sa vedem daca asocierea a avut profit sau nu", a declarat Victorel Lupu, directorul economic al Primariei. El a mai spus ca exista mai multe variante din care vor trebui sa aleaga cei trei asociati, CL, CJ si SC Politehnica.

Astfel, in cazul in care asocierea nu va inregistra profit, contractul de asociere este automat reziliat, iar CL va trebui sa recupereze cei trei milioane lei dati ca aport la asociere.

Acelasi lucru va trebui sa faca si CJ cu suma de un milion lei, cu care a intrat in asociere. "In cazul in care asocierea a inregistrat profit, se poate decide prelungirea contractului, cu acordul tuturor partilor. Astfel, vom primi cota parte din profit si asocierea va merge mai departe. Exista posibilitatea ca si in cazul in care se inregistreaza profit, asocierea sa nu se prelungeasca. Si in aceasta situatie, CL si CJ vor trebui sa primeasca banii inapoi", a explicat Lupu. Situatia financiara a asocierii urmeaza sa fie prezentata de FC Politehnica pina la data de 15 octombrie. 

Comentarii