Incordare maxima

Subtitlu

vineri, 14 decembrie 2007, 22:07
2 MIN
 Incordare maxima

Politehnica Iasi disputa astazi ultimul meci oficial al anului, de la ora 20:15 fiind programata partida de la Craiova, cu Universitatea. Din nefericire pentru moldoveni, momentul prielnic generat de victoria cu Timisoara, din etapa trecuta, nu a fost gestionat cum trebuie de conducerea clubului, atmosfera in sinul echipei nefiind deloc grozava. Pe linga faptul ca jucatorii au plecat spre Craiova nemultumiti de faptul ca o noua promisiune a sefilor de achitare a restantelor financiare nu s-a concretizat, modul in care s-a ajuns in Oltenia a turnat gaz peste foc.

Alegindu-se deplasarea cu autocarul in locul uneia cu avionul, iesenii s-au vazut in situatia de a nu reusi sa ajunga joi la Craiova, asa cum era planul initial, dupa 12 ore de mers hotarindu-se efectuarea unei halte la Pitesti. Ieri dimineata, delegatia Politehnicii a mai mers trei ore pentru a atinge punctul terminus al destinatiei, ce i-a gasit pe fotbalisti obositi si iritati. In ciuda acestui lucru, sedinta de pregatire programata dupa amiaza s-a tinut, insa ea a avut o intensitate mai mica.

In conditiile in care Poli nu a organizat nici o conferinta de presa inca dinaintea jocului cu Rapid, din Cupa, toate aceste informatii au fost obtinute telefonic. Facem precizarea ca jucatorii care si-au exprimat nemultumirile vizavi de subiectele precizate anterior au dorit sa ramina anonimi, temindu-se de eventuale repercursiuni din partea conducerii.

Amintirea faptului ca, in afara lui Bakovic, trei piese de baza, Silvasan, Naidin si Bilba, vor lipsi, primul fiind suspendat, ceilalti accidentati, nu este ultima tusa negativa din tabara oaspetilor, tabloul fiind completat de anuntul facut de Martin Cernoch, care a spus ca meciul de la Craiova ar putea fi ultimul pe care-l joaca la Poli! "Contractul actual imi expira peste citeva zile iar Poli mi-a propus prelungirea lui doar cu jumatate de an. Eu imi doresc un angajament de mai lunga durata si iau in calcul orice varianta din Romania, unde m-am adaptat foarte bine" a adaugat atacantul ceh.

In atare conditii, e limpede ca doar o mobilizare punctuala de exceptie ar putea face ca Politehnica sa incheie cu fruntea sus una dintre cele mai agitate perioade din ultimii ani. Aceasta mai ales ca oltenii au anuntat ca privesc intilnirea cu Iasul ca pe una capitala, anuntul fiind facut chiar de Adrian Mititelu. Pe linga prima de joc finantatorul oltenilor a incercat sa-si capaciteze jucatorii printr-o metoda inedita, anuntind ca renuntarea in iarna la jucatorii aflati pe o lista neagra ce cuprinde 10 nume va fi anulata in ipoteza obtinerii unui succes in aceasta seara.

Gazdele nu vor putea conta in meciul de astazi pe Prepelita, accidentat.

Formatiile probabile

Universitatea: Bornescu – Dananae, D. Stoica, Mitchell, Rose – A. Ionescu, Saceanu, Wobay, Velcovici – Costea. Tanasa.

Poli: Branet – Homei, Onut, Ciobanu, Kalai – Miclea, Milea, Tincu, L. Munteanu, Paruolo – Cernoch.

Arbitri: Istvan Kovacs (Carei); Miklos Nagy (Cluj), Sorin Caia (Timisoara).

Observatori: Mihai Prodan (Satu Mare); Mircea Salomir (Cluj).

Comentarii