O veste buna si alta rea

Subtitlu

vineri, 17 iulie 2009, 22:53
5 MIN
 O veste buna si alta rea

Astazi, la Nyon a avut loc tragerea la sorti a turului III preliminar in cele doua Cupe Europene, Liga Campionilor si Europa League. Conform noului format, la aceasta operatiune au fost extrase din urna si trei formatii romanesti, FC Timisoara, in Liga Campionilor, respectiv, FC Vaslui si Steaua, aceasta din urma in ipoteza mai mult decit probabila ca va trece de Ujpest, dupa victoria obtinuta miercuri, in Ghencea, cu 2-0. Campioana, Unirea Urziceni va juca direct in grupele Ligii Campionilor, iar Dinamo si CFR Cluj vor intra direct in turul IV preliminar al Europa League (asa-zisul "play-off"), ultimul pas inainte de faza grupelor. Echipele participante in aceasta faza a Ligii Campionilor, au avut parte de doua trageri separate, una pentru echipele non-campioane din tarile clasate pe locurile VI-XIV in clasamentul coeficientilor UEFA si alta pentru echipele campioane din tarile clasate mai jos. Invingatoarele celor cinci partidelor din prima sectiune vor intilni, in turul IV preliminar (play-off) formatii din tarile clasate pe locurile I-V (Arsenal, Fiorentina, Atletico Madrid, Stuttgart si Lyon), iar cele din partidele din sectiunea a doua se vor intilni intre ele pentru un loc in grupe.

Sahtar n-are spor cu romanii

Conform declaratiilor oficialilor timisoreni dinainte de operatiune, Sahtar era cotat ca cel mai dificil adversar posibil. Cistigarea de o maniera indiscutabila a ultimei editii din Cupa UEFA, valoarea lotului pe care antrenorul Mircea Lucescu si chiar lipsa de experienta internationala a echipei banatene sint toate atuuri pentru echipa patronata de Rinat Ahmetov. Totusi, exista si doua avantaje pentru Ovidiu Sabau (unul dintre elevii preferati ai lui Lucescu), dar nu prea stim in ce masura ar putea conta. Primul este disputarea mansei decisive (retur) la Timisoara, a doua, traditia. Intr-adevar, Sahtar a sustinut trei meciuri cu echipele romanesti, in toate trei fiind invinsa. In 2003, Dinamo a cistigat la Bucuresti cu 2-0 si la Donetk cu 3-2 (dupa ce a fost condusa cu 0-2), in primul tur al Cupei UEFA, iar in 2005, intr-una din grupele acestei competitii, Rapid (cu Razvan Lucescu la cirma) a invins cu 1-0 chiar pe terenul minerilor, prin golul marcat in final de Maldarasanu. Turul este programat pe data 28-29 iulie, la Donetk, iar returul va avea loc pe 4-5 august, la Timisoara. Daca echipa din Timisoara va fi eliminata de Sahtar, va putea juca in play-off in Europa League, iar daca va pierde in turul urmator se va califica in grupele acestei din urma competitii.

Datorita prezentei la cirma a lui Mircea Lucescu si a numerosilor jucatori romani care au jucat acolo, Sahtar Donetk este foarte bine cunoscuta in Romania, astfel incit o prezentare amanuntita nu-si are rostul. Toata lumea ii stie pe Srna, Lewandowski, efectivul numeros brazilian (Jadson, Adriano, Ilsinho, etc) sau pe Razvan Rat. Sahtar (in limba ucraineana, sau Sahtior, in ruseste, inseamna "Minerul") are in panoplie, pe linga trofeul Cupei UEFA 2009, patru titluri ucrainene (2002, 2005, 2006, 2008) si in sezonul trecut s-a clasat pe locul II, cistigind Cupa Ucrainei. Este antrenata din 2004 de Mircea Lucescu. "La prima vedere meciurile cu Sahtar par grele. E o echipa foarte buna, stiu ce au facut anul trecut, dar eu cred ca inca se gindesc la acea performanta, inca sarbatoresc. Pentru ei Timisoara nu inseamna nimic, sau foarte putin. Putem face ceva frumos, important este sa crezi in munca ta", a spus Ovidiu Sabau, completat de patronul Marian Iancu: "Un astfel de meci este foarte important pentru fotbalul romanesc. Nu trebuie sa avem nici un fel de complex in fata lui Sahtar, oricum noi pornim cu sansa a doua. Va fi un meci de mare angajament cu o echipa foarte puternica, focul e la ei, nu avem nimic de pierdut, ceea ce e foarte bine, chiar foarte bine. Pentru fotbalul romanesc, pentru FC Timisoara, un meci oficial cu detinatoarea Cupei UEFA reprezinta un eveniment".

Celelalte meciuri din sectiunea unde au cazut Timisoara si Sahtar: Sparta Praga – Panathinaikos, Sporting Lisabona – Twente Enschede, Celtic Glasgow – Dinamo Moscova si Anderlecht Bruxelles – Sivasspor (Turcia). In sectiunea campioanelor din tarile mai slab cotate sint programate meciurile: FC Salzburg (Bohemians Dublin) – Piunik Erevan (Dinamo Zagreb); Zrinsjski (Slovan Bratislava) – Olympiakos Pireu; FC Zürich – Georgia Tbilisi (Maribor); FC Streymur (Apoel Nikosia) – FC Rhyl (Partizan Belgrad) – International Turku (Serif Tiraspol) – Slavia Praga; Hafnarfjördur (Aktobe Aktirau) – Maccabi Haifa (Partizan Belgrad); Ekranas (FK Baku) – Levski Sofia (Sant Julia); FK Ventspils (Dudelange) – Makedonija Skopje (BATE Borisau); Wisla Cracovia (Levadia Tallinn) – Debrecen (Kalmar); FC Copenhaga (FK Mogren) – KF Tirana (Stabæk).

 

Omonia – o nuca tare

Vasluienii vor intilni aproape sigur formatia cipriota, care a cistigat primul meci din turul II preliminar la Nikosia cu scorul de 4-0 (Karipidis Patsatzoglou, Zurawski, Efrem), formatia feroeza avind sanse aproape nule de calificare. Omonia a fost o "nuca grea" pentru echipele romanesti in Cupele Europene, in special pentru Dinamo, pe care a invins-o de doua ori in Cupa UEFA la Nikosia, fara a obtine calificarea. In Cupa Campionilor Europeni (1985) a fost 4-1 pentru Dinamo si 2-1 pentru Omonia, iar in 2006, a fost 3-1 la Bucuresti si 1-2 la Nikosia, in ultimul tur preliminar al Cupei UEFA. Omonia a jucat si cu Steaua, in CCE 1987, bucurestenii cistigind ambele meciuri: 3-1 si 2-0. Omonia de astazi, pregatita de Panayotis ("Takis") Lemonis, s-a clasat pe locul II in campionat si are in lot o veritabila armata de stranieri, dintre care se remarca polonezul Macijej Zurawski si slovenul Zlogar. In trecut, la Omonia au jucat Mihai Mocanu, Titi Fratila si Claudiu Niculescu, iar in urma cu doi ani, antrenorul cipriotilor a fost Ioan Andone. Echipa feroeza, pe numele complet Havnar Boltfelag, a jucat in 1993 in turul I al Cupei UEFA cu Universitatea Craiova, care a cistigat cu 4-0 si 3-0. La Torshavn a jucat si antrenat fostul craiovean Gheorghita Geolgau, iar in lotul actual, pregatit de Samel Hentze, exista un fundas sirb (Kuljic) si un portar polonez (Dawid).

Motherwell sau Flamurtari?

Daca Steaua va trece de echipa maghiara va putea intilni fie a saptea echipa din campionatul Scotiei, fie a sasea din Albania. Anticipatiile nu sint deloc simple intrucit albanezii din Vlorë au cistigat cu 1-0 meciul de pe teren propriu (gol marcat de Emir Stati), iar scotienii au probleme pe teren propriu. In anteriorul tur preliminar, Motherwell a pierdut acasa, pe "Excelsior Park" cu 0-1 in fata unei formatii si mai modeste, FC Llaneli din Tara Galilor, dar au rezolvat problema in deplasare cu 3-0, goluri marcate de nord-irlandezul John Sutton (2) si Jamie Murphy. FC Motherwell a avut un trecut glorios in perioada antebelica, singurul titlu scotian datind din 1932. Mai recent, a cucerit o Cupa a Scotiei in 1991 si un loc II in 1995. Motherwell nu este un club bogat, ca Rangers sau Celtic si nu are jucatori cunoscuti, singurii straini fiind un cotingent de irlandezi (majoritatea din Nord) si jamaicanul Humphrey. Antrenorul echipei este Joe Gannan.

Flamurtari Vlorë a avut perioada de glorie in anii ’85-’91 in ultimul obtinind singurul titlu national. In 1988 a eliminat din Cupa UEFA echipe ca Partizan Belgrad sau Wismuth Aue, oprindu-se doar in fata Barcelonei. Sub conducerea antrenorului Eqerem Memushi evolueaza citiva international skipetari (Begaj, Kuqi, Zeqiri), trei croati, un brazilian (Flavio jr.) si un nigerian.

Comentarii