Politehnica mai vrea un antrenor

joi, 12 iunie 2003, 23:00
2 MIN
 Politehnica mai vrea un antrenor

Desi handbalistii de la Politehnica au primit pauza pina pe 7 iulie, conducerea echipei nou-promovate in Liga Nationala lucreaza din plin la tot ceea ce inseamna crearea unor conditii optime pentru o prezenta onorabila in esalonul in care iesenii au revenit dupa noua ani de pauza. Si cum principala problema o reprezinta banii, oficialii si-au facut un proiect de buget estimat la aproape cinci miliarde de lei. „Am facut un buget dar inca mai lucram la el si obiectivul nostru va fi mentinerea in liga. Am demarat discutii cu potentiali sponsori, pe linga firma M&R, si pina acum sint promisiuni clare ca vom putea asigura salariu de aproximativ 300 de dolari la sapte jucatori. Este foarte clar ca trebuie sa intarim echipa si ne-am gindit si la completarea cu inca un antrenor. In mod cert Costel Schender ramine in conducerea tehnica dar incercam sa mai aducem pe cineva, din afara Iasului, cu experienta si relatii.” – ne-a declarat Mihai Popescu, vicepresedintele CJ si presedintele sectiei la CS Politehnica, principalul sprijin al echipei in ultimul timp. Cit despre structura lotului iesean, majoritatea celor implicati au cazut de acord asupra faptului ca echipa are nevoie de o intarire substantiala, astfel ca in scurt timp vor demara discutiile pentru a efectua citeva transferuri. Tocmai de aceea, antrenorul Costel Schender asista in aceste zile la barajul de promovare in Liga Nationala in incercarea de a lua contact cu jucatori care ar putea face obiectului unui transfer la gruparea pe care o conduce. Tot la Bucuresti se afla in acest zile si Mircea Crainiceanu, conducatorul de joc al iesenilor, care saptamina viitoare va fi supus unei interventii chirurgicale la ligamentele genunchiului drept, interventie care-l face indisponibil pentru urmatoarele sase luni. (Lucian MINUT)

Comentarii