Puscas este din nou in Copou

vineri, 05 martie 1999, 00:00
2 MIN
 Puscas este din nou in Copou

Costea Decu este asteptat la Iasi!. simbata, intrarea la primul meci din retur intrarea va fi gratuita!
Dupa cum v-am informat, Cristi Puscas va juca in retur sub culorile lui FCM Poli Iasi. Cum Gloria Bistrita nu a ajuns la nici o intelegere cu Steaua pentru cedarea jucatorului amintit, militarii, care cer 50 000 $ pentru o cedare definitiva, i-au prelungit imprumutul lui Puscas in Copou. Astfel, dupa ce a ajuns in Iasi miercuri seara, ieri dimineata fotbalistul amintit s-a pregatit din nou alaturi de fostii sai coechipieri din turul campionatului. Ca si Gavrilescu, revenit acasa in aceasta saptamina, si Puscas este pus la punct cu pregatirea, el facind o buna impresie la Bistrita, asa ca nu este exclus ca in scurt timp golgeterul actual al lui Poli sa se reintegreze in rindul titularilor. Totodata s-a rezolvat si legitimarea portarului Sorin Colceag.
Referitor la Catalin Popa, situatia lui ramine in coada de peste, oficialii ieseni neprimind nici un raspuns de la Sportul Studentesc in ceea ce priveste cedarea lui. Asa ca, dupa toate probabilitatile, titularul postului de fundas dreapta din meciurile de pregatire nu va fi echipat in "alb-albastru" in actualul retur.
O alta noutate (la fel de spectaculoasa ca si achizitiile de pina acum) in lotul gruparii din Copou poate fi aparitia de ultima ora a lui Costea Decu, talentatul si controversatul atacant care apartine de FC Onesti fiind asteptat la Iasi. Dupa toate probabilitatile, el va fi imprumutat de gruparea onesteana pina in vara fara pretentii materiale.
In alta ordine de idei, Consiliul de Administratie al FCM Poli Iasi a hotarit ca intrarea la meciul cu Rulmentul Alexandria de simbata sa fie gratuita, motivatia fiind atragerea in jurul echipei a cit mai multi suporteri care sa redescopere gustul fotbalului. (Ovidiu MINEA)

Comentarii