Si totusi, se joaca!

Subtitlu

vineri, 09 martie 2007, 00:08
5 MIN
 Si totusi, se joaca!

Dupa ce, joi, LPF a trimis un comunicat prin care anunta ca partida Politehnica Iasi – Jiul nu se va disputa datorita faptului ca Jiul nu si-a achitat datoriile fata de Universitatea  Craiova, rezultate din transferul jucatorului Badoiu la Poli Timisoara, iar oficialii petrosaneni au amenintat cu retragerea din campionat, ziua de ieri a fost agitata, cu vesti contradictorii. Dimineata a aparut zvonul ca Petrosaniul a ajuns la un acord cu oltenii privind esalonarea datoriei de 150 000 $ plus TVA, platind deja o prima transa. Totodata, FRF a comunicat ca decizia LPF de neprogramare a Jiului e nestatutara, intrucit avocatii Jiului gasisrera o cale de apel, pe care Simota &Co. au pus-o in aplicare. In acelasi timp, petrosanenii veneau spre Iasi, iar arbitrii primisera indicatii sa fie pregatiti pentru deplasarea spre Moldova desi delegarea lor era stearsa de pe site-ul oficial al CCA. La ora 13,00, presedintele Politehnicii, Sorin Boca, a spus ca nu a primit nici o comunicare ca partida s-ar juca si a declarat ca, daca nu apar noutati, la ora 15,00 va scoate echipa din cantonament si va contramanda masurile organizatorice. "Noi am respectat mereu deciziile comisiilor abilitate, asa ca avem pretentia sa se intimple la fel si cu alte cluburi. Daca meciul va fi programat, trebuie sa stim pina la ora 15,00. Daca ni se spune ca se joaca dupa aceasta ora, nu ne prezentam!" a amenintat Boca. In schimb, antrenorul Ionut Popa era sigur ca totul e o manevra. :" Sigur se joaca, insa aceasta stare ne dauneaza". La ora 15,00, presedintele Politehnicii a primit un telefon de la un oficial al Ligii prin care i s-a comunicat ca o decizie definitiva va fi luata intr-o sedinta ce se va tine peste circa doua ore. Colac peste pupaza, patronul Craiovei, Adrian Mititelu, a declarat ca daca Jiul va fi programata in campionat fara sa-si plateasca datoria, Universitatea nu se va prezenta la partida cu Dinamo!
Nebunia s-a incheiat in jurul orei 18,00 cind s-a anuntat ca Jiul si-a rezolvat litigiul cu Craiova si partida se va disputa. "Daca regulamentele sint respectate, e mai bine ca rezultatele unei competitii sportive sa se stabileasca pe teren. Trebuie sa batem" a reactionat Boca.

Cu cutitele pe masa
Cu un punct, respectiv fara nici unul acumulat in primele doua runde ale "mini-returului", Politehnica si Jiul se afla in fata unui meci ce poate deveni crucial in privinta viitorului celor doua echipe in prima liga. Desi antrenorul petrosanenilor, Marin Tudorache, sustine ca echipa sa mai are destule sanse de a se salva, un esec in Copou ar putea aduce retrogradarea practica a "minerilor" care nu sint siguri de creseterea substantiala a sanselor de mentinere in elita nici cu o victorie in Copou. In ceea ce le priveste pe gazde, acestea au neaparat nevoie de toate cele trei puncte pentru a pastra, indiferent de jocul rezultatelor, distanta de patru puncte fata de locurile retrogradante.
Pe linga faptul ca adversarul trebuie sa joace pe "totul sau nimic", misiunea iesenilor e delicata si datorita serioaselor probleme de lot. "Daca meciul s-ar juca astazi, nu as putea baga zece jucatori! Ilie, Bernard si Sfirlea sint suspendati, Cernoch e operat, iar alti sase fotbalisti sint cu probleme. Ciobanu are trei zile de antrenament in trei saptamini, Saric nu a jucat nici un minut in acest an, Miclea are glezna umflata, Toma cred ca suta la suta nu poate evolua, Naidin 80% iar Silvasan 50%" a spus, ieri, antrenorul iesenilor, Ionut Popa. Acesta a atins si subiectul Bilba, atacantul care, dupa cum se stie, a fost implicat in aceasta saptamina intr-un nou incident in afara terenului. "Era muscat de sarpe si s-a mai dus si in Nil sa caute crocodili! Cu siguranta orice greseala din teren ii va fi taxata. De aceea, trebuie sa fie «cocos» si pe gazon, nu numai in afara stadionului" a spus Popa despre golgeterul Politehnicii din sezonul trecut.
Oaspetii au si ei citeva probleme de efectiv: Voicu e suspendat, Drida si Apetri continua sa fie accidentati, iar Galdean si Constantinescu nu au facut deplasarea. In tur, Jiul s-a impus cu 3-1.
Formatiile probabile
Poli: Branet – Buta, Onut, Ir. Ionescu (Ciobanu), Tarlea (Toma) – Tincu, Mijin, Naidin (Saric), Paruolo – Bilba, Palimaru.
Jiul: Anton – Cip. Dinu, Kalai, Mihart, Lungan – Borza, Piclesan, Bicfalvi, M. Gheorghe – Paleacu, Dulcea.
Arbitri: Marius Bocaneala (Galati) – Octavian Sovre, Dorin Mudura.
Observatori: Octavian Goga, Marcel Lica.

Nitica istorie
In 17 partide disputate in Copou, Poli a cistigat de 16 ori
Jiul Petrosani nu a mai cistigat in Copou de peste 30 de ani, desi a disputat, la Iasi, 17 partide de-a lungul anilor. La 31 octombrie 1976, Jiul, antrenata de Nicolae Oaida, a avut cea mai buna echipa din istoria clubului si a invins Politehnica, in Copou, cu 2-1, prin golurile marcate de Gigi Multescu si Florea Dumitrache, iesenii reducind din handicap printr-un penalty transformat de Mihai Romila. Demn de remarcat este faptul ca, in afara acestei victorii, Jiul nu a obtinut nici macar o remiza in Copou, celelalte 16 meciuri incheindu-se cu victoria gazdelor, Primul meci dintre Poli si Jiul s-a jucat pe 11 septembrie 1966, la Iasi, CSMS (fosta denumire a echipei iesene) cistigind cu 2-1. Politehnica a realizat una dintre cele mai severe victorii din istoria sa tot in fata Jiului, la 27 iunie 1971, moldovenii cistigind in Copou cu 6-1. Atunci, in ultima etapa a campionatului, jucatorul Moldoveanu, bine servit de cumnatul sau Cuperman, a inscris trei goluri, egalindu-i pe Dumitrache (Dinamo) si Gigi Tataru (Steaua) in clasamentul golgeterilor. Ultimul meci in Copou, disputat in primavara trecuta, s-a incheiat cu scorul de 2-0 pentru Poli, prin golurile inscrise de Martin Cernoch si Daniel Rednic.

Un meci tare la Galati
Poli – Jiul nu este prima partida a etapei a XXII-a. Astazi, de la ora 15,30, la Galati se disputa un meci foarte important, chiar si pentru ieseni. Otelul Galati, formatia care pare a fi revelatia startului de sezon, intilneste ultima clasata, FC National, in criza acuta de puncte. Galatenii au dovedit un apetit ofensiv deosebit, inscriind in primele doua partide de campionat si in meciul de Cupa Romaniei cu Steaua nu mai putin de noua goluri, iar noile achizitii exotice (coreeanul Kim, lituanianul Labukas si chiar basarabeanul "Boghiu") pigmenteaza echipa lui Petre Grigoras. Pe de alta parte, Nationalul lui Sorin Cirtu stie foarte bine lectia jocului in deplasare, cu aparare ermetica si contraatacuri periculoase. Se asteapta, deci, o partida interesanta, care va fi arbitrata de Victor Berbecaru si va fi transmisa, de asemenea, in direct de canalul Telesport.

Comentarii