Unii rateaza, altii marcheaza

luni, 17 aprilie 2006, 20:41
3 MIN
 Unii rateaza, altii marcheaza

Politehnica a suferit duminica, in Copou, cea mai severa infringere din acest sezon. Paradoxal, esecul la scor suferit in fata Rapidului a aparut nu in urma unui joc jalnic, asa cum ar sugera scorul, ci dupa o prestatie relativ buna a gazdelor, care au avut destule momente in care au fost pe picior de egalitate cu sfertfinalista Cupei UEFA, ba chiar si deasupra acesteia. Pe linga evolutia constanta si matura a oaspetilor (care nu au excelat!), doua elemente de baza au dus la stabilirea deznodamintului partidei. Gafele individuale defensive ale gazdelor aparute la primele trei goluri (amintite si in numarul de ieri si in „catalog”) dar si ghinionul avut in cele trei momente psihologice ale jocului reprezentate de intervale scurte de timp in care se putea fie reusi egalarea, fie relansarea finalului. Astfel, intre 0-1 si 0-2, Poli a avut in doar 9 minute 4 situatii clare de gol irosite, la 1-2 gazdele au ratat in 5 minute alte doua ocazii uriase (Cernoch si Bilba, din careul mic), scenariul repetindu-se cu mai mult de un sfert de ora pina la final, la 1-3, cind, intr-un interval de 3 minute, Bilba a sutat in bara iar Mitruc „peste” din pozitie ideala.
Din punct de vedere tactic, surprizele mari nu au aparut. Profitind de faptul ca Rapidul a rulat pe obisnuitul sau 3-4-2-1, Poli si-a permis sa revina la jocul cu doua virfuri, modulul rezultat fiind 4-4-2. Senzatia de echilibru in joc a aparut datorita faptului ca in partea centrala a liniei mediane Iurisniti si Mitruc au facut fata tandemului Grigore – Stancu, iar pe banda dreapta Onofras l-a silit in mod repetat pe I. Stancu sa stea la cutie. Probleme pentru gazde au aparut pe flancul sting, unde Rednic a pierdut duelul cu Badoi, care, in afara executiilor de la fazele fixe, a mai avut destule momente bune. Nici in duelurile atac-aparare dezechilibrul nu a fost evident. Pancu si D. Niculae au avut prestatii modeste, Onut si Bordeanu cistigind multe dueluri directe, plusul oaspetilor venind din forma buna a lui Moldovan si evolutia sub asteptari a lui Bernard. In zona celuilalt careu, Cernoch s-a zbatut mult insa cosmarul tripletei defensive a lui Razvan Lucescu a fost Bilba, ce a zburdat pe teren.
In ceea ce priveste schimbarile, acestea au fost post pe post in majoritatea cazurilor, lui Lucescu jr. iesindu-i introducerea lui Negru, autorul golului al treilea. Nota aparte a facut ultima inlocuire a Politehnicii (atacantul Palimaru i-a luat locul unui mijlocas) in urma careia antrenorul Ionut Popa a mizat pe final pe modulul 4-3-3.
Tragind linie, rezulta inca o data concluzia de final de joc: pe fondul unui joc relativ echilibrat, Poli a fost cu ratarile, Rapidul cu golurile, proportiile victoriei fiind exagerat de mari.
Poli-catalog
Branet (3,5) – chiar si antrenorul Popa i-a imputat primele doua goluri.
Onut (5) – i-a facut fata lui Pancu, insa, nervos, a avut si interventii mai putin reusite.
Bernard (4,5) – a resimtit absenta din ultima perioada; ezitant in multe faze, a iesit tirziu la golul trei, cind l-a scos din ofsaid pe Niculae.
Ciobanu (5) – lovirea gresita a balonului cu capul, inaintea primului gol, a umbrit o evolutie exacta.
Bordeanu (5) – Niculae a plecat la golul trei din zona sa, lasata descoperita.
Onofras (5,5) – a avut citeva ruperi bune de ritm, insa a ratat iarasi din pozitii foarte bune.
Mitruc (6) – poate cel mai „limpede” jucator iesean.
Iurisniti (5,5) – muncitor.
Rednic (5) – fara inspiratie.
Bilba (7,5) – a inscris, a dat o bara si a mai avut alte doua lovituri de cap ce au trecut putin pe linga poarta.
Cernoch (5) – a luptat mult cu fundasii rapidisti, neavind insa claritate in actiuni.
Miclea (5) – palida unda de prospetime adusa la mijloc.
Ciubancan (4,5) – nu si-a facut simtita prezenta.
Palimaru a intrat in minutul 79.

Comentarii