Moldova, provincie a Teleormanistanului

Propun o altă grilă de lectură (nu cea a iluzoriei reforme a PSD), în care se desfăşoară dizidenţa lui Mihai Chirica faţă de Liviu Dragnea. (Fiindcă, de fapt, primarul Iaşului nici nu pare deranjat de fondul ordonanţei 13, ci de modalitatea în care a fost adoptată). Ceea ce ne-a fost dat să citim este cea mai neaşteptată tiradă regionalistă a unui politician local împotriva Bucureştiului şi a şefului de partid din ultimii 27 de ani! Constantin Simirad nu se pune la socoteală, fiindcă el nu a avut, în clipele de glorie ale Partidului Moldovenilor, nici un şef. PM a fost un partid extrem de personalizat, autarhic şi populist în cererile lui asistenţiale pentru Moldova. Citiţi însă aici ce-i transmite Chirica lui Dragnea:

„(…) există pe harta UE o regiune economică – Regiunea de Nord-Est -, care este printre cele mai sărace zone ale întregului continent european. (…) Din păcate, mai există, de 27 de ani, şi o condamnabilă indiferenţă a guvernanţilor de toate culorile politice faţă de problemele majore ale acestei zone. Este un adevăr trist că aproape niciuna dintre promisiunile făcute regiunii noastre în campaniile electorale de către partidele câştigătoare nu a fost pusă ulterior în practică! Acesta, spun mulţi dintre oamenii cu care vorbim, este motivul principal care stă la baza izolării şi înapoierii economice a Regiunii de Nord-Est şi a judeţului Iaşi! (…) credem, Domnule Prim-Ministru, că Dumneavoastră puteţi şi doriţi să demonstraţi că ieşenii nu au fost păcăliţi încă o dată! (…) Nu vrem avantaje suplimentare şi beneficii nemeritate, ci o strategie, o viziune coerentă, un plan concret şi realizabil care să ducă la dezvoltarea durabilă, prea mult întârziată, a Regiunii de Nord-Est (…)".

Putem realiza un sondaj. De asemenea platitudini au devenit conştienţi cam 99% dintre ieşeni. Pentru celelalte judeţe din Moldova nu băgăm mâna în foc, dar dacă s-ar explica realitatea, oricât de spălaţi pe creier sunt, până şi vasluienii ar fi de acord. Există o evidentă desconsiderare, o diferenţă enormă între ceea ce se promite în campaniile electorale şi ceea ce se face după. Între investiţiile multianuale făcute în vest şi în Bucureşti şi cele din Moldova, adică zero. Or, regiunea nu produce „zero” PIB, nu produce de 10 ori mai puţin ca Transilvania (dacă e să comparăm numai raportul investiţiilor în infrastructură din ultimul deceniu).

Habar n-avem până unde Chirica ar merge în direcţia unui program regionalist. Probabil e o enigmă şi pentru el. Dar avem cel puţin un răspuns. De ce nu va fi posibilă încropirea unei strategii de dezvoltare a Moldovei în interiorul PSD? Fiindcă rămâne un partid credincios etatismului, centralizării, administraţiei discreţionare şi jafului la scară largă. Problema e că pe la Schitu Duca, Ipatele, Tătăruşi şi Ierbiceni, ca şi în multe alte văgăuni asemănătoare, subzistă o specie de geopolitieni ai mizeriei, primari PSD ce nu ştiu altceva decât să administreze ajutoare sociale; dacă-i ordin de la Bucureşti, ei l-ar executa inclusiv pe cel care, cel puţin declarativ, s-ar lupta şi pentru cauza lor. Disciplina de partid contează mai mult decât bunăstarea cetăţenilor. Cu slugărnicia în sânge şi interesul pentru propriile buzunare, ar fi indiferenţi dacă Moldova devine o provincie a Teleormanistanului, iar Iaşul o suburbie a Caracalului.

De altfel, nimic nou sub soare. Se ştie foarte puţin că, pe această reţetă a funcţionării politice, au fost anihilate, începând cu 1866, iniţiativele şi încercările de înfiinţare a unor „blocuri”, „aripi”, „programe” sau „dizidenţe” moldoveneşti în momentele în care Bucureştiul sărea calul cu desconsiderarea regiunii. De fapt, în secolul XIX se făcea caz de ceva mult mai periculos, de separatism, un fel de proiect abscons secesionist de care erau acuzate automat vocile patrioţilor locali, când îndrăzneau să ceară „compensaţii” sau, ca în prezent, strategii şi proiecte pentru Moldova. Acum trăim degeaba în secolul XXI. Sunt lansate automat campanii împotriva „sorosiştilor”, a „multinaţionalelor” sau „binoamelor”, a implantaţilor serviciilor secrete în partide etc. Kompromatul se face cu aberaţii de tipul „Chirica e de pe la SIE”. În curând vor creşte miza şi vor spune, probabil, că este „omul lui Dodon”. Dar, pe fond, este aceeaşi formulă ticăloasă a respingerii modernizării şi a corectării bunului plac care stă la baza funcţionării statului român şi împărţii resurselor sale.

Deci, ce-i de făcut? Este foarte posibil ca, în viitorul foarte apropiat, primarul Chirica să nu mai rămână nici măcar opozantul „de sămânţă” din PSD; să ajungă un personaj derizoriu sau să uite complet ce a spus. Oricum, constatăm că libertatea de exprimare şi de gândire în acest partid este un delict. Dar cel mai trist lucru ar fi ca atitudinea lui Chirica (ce acum pare doar o nesăbuinţă) să rămână un simplu accident, un subiect de răfuială între un şef autoritar de la Bucureşti şi un lider local care a ales să zgândăre patriotismului local ca să obţină popularitate. Un fel de PRM-ism regional. De aceea, este nevoie ca persoane din arii de preocupări diverse să fie încurajate să se exprime public, să-şi expună opiniile argumentate, pentru încropirea acelui discurs public reparatoriu şi echitabil, de care Moldova are mare nevoie, în raport cu centrul şi celelalte regiuni. Orgoliul de moldovean al lui Chirica poate fi un bluf, dar tema în sine o mare provocare pentru viitorul regiunii.