Mona Dîrțu – o inițiativă interesantă: Scrisoare către parlamentarul meu, Camelia Gavrilă

marți, 24 ianuarie 2017, 09:40
4 MIN
 Mona Dîrțu – o inițiativă interesantă: Scrisoare către parlamentarul meu, Camelia Gavrilă

Jurnalista Mona Dîrțu, fost gazetar la Monitorul, a publicat pe contul personal de Facebook o scrisoare deschisă. Aceasta îi este adresată Cameliei Gavrilă, parlamentar PSD de Iași. Mona Dîrțu îi cere fostei șefe a Inspectoratului Școlar Județean să dea dovadă de curaj și, astăzi, 24 ianuarie, să vorbească celor care au trimis-o în Parlament despre „«a gândi limpede și liber» – și despre «curajul opiniei» în PSD-ul condus de Liviu Dragnea”.

Redăm în rândurile următoare textul integral al scrisorii:

„Doamnă deputat Camelia Gavrilă,

Am ales să vă scriu dvs., dintre sutele de parlamentari ai României, nu doar pentru că suntem din același oraș, Iași, și pentru că azi e sărbătoarea Micii Uniri. Știm amândouă, bineînțeles – dvs. parlamentar ales prin vot, eu alegător – că atunci, în 1859, oamenii care conduceau Moldova au îngropat pentru totdeauna ego-ul nostru de capitală știind bine că Iașul avea să devină secundar, poate chiar irelevant, în istoria națională. Au luat decizia corectă. De la înălțimea lui 2017 știm deja – și dvs., și eu – că fără astfel de sacrificii orice construcție națională s-ar fi fărâmat. Îl admirați pe Blaga, deduc din lucrările pe care le-ați scris; știți deci exact la ce mă refer.

Dar nu despre istorie vreau să vă vorbesc, ci despre viitor. V-am ales ca destinatar al scrisorii mele tocmai pentru că sunteți deputat PSD – iar eu n-am votat niciodată acest partid. Și m-am gândit că, dincolo de diferențe, sunt o mulțime de lucruri ca ne leagă:

* spre deosebire de mulți dintre colegii dvs. de listă sunteți, ca și mine, de loc din Iași; și m-am întrebat, în treacăt, de ce permitem de 27 de ani – și dvs., și eu – ca partidele politice să impună pe listele locale oameni care n-au nicio legătură cu județul pe care-l reprezintă;

* ca și dvs., și eu m-am pregătit să devin profesor; dvs. ați reușit și aveți azi o carieră didactică rotundă – eu am abandonat rapid și m-am făcut jurnalist;

* ca și dvs., am fost crescută de o mamă profesor de română; asta mă îndreptățește să cred că vi se strânge și dvs. stomacul când auziți politicieni din toate partidele mutilându-ne limba;

* ca și dvs., înțeleg ce înseamnă «mândria de negruzzist», de elev al unui liceu cu istorie; vorbeați, la un început de an școlar, despre «elevii noștri […] care au puterea de a gândi limpede şi liber, de a avea curajul opiniei», despre școala care e «un drum spre formarea caracterului», despre valori precum toleranța și solidaritatea, despre puterea modelului pe care profesorii îl dau și, mai ales, despre faptul că «prin contaminare», valorile generează valori».

Și ajung, aici, la subiectul adevărat al scrisorii mele. Îi reprezentați în Parlament, în urma votului din 11 decembrie, pe ieșenii în fața cărora ați spus toate aceste lucruri – și care v-au crezut. În același timp, faceți parte dintr-un partid condus de un condamnat penal, dl. Liviu Dragnea, care luptă în aceste zile pentru grațierea propriilor fapte – și ale altor colegi politicieni.

Un condamnat penal care torpilează statul de drept, încercând să schimbe legislația penală prin OUG, cu încălcarea Constituției României; care califică drept «început de lovitură de stat» o manifestație pașnică la care au ieșit, în plină iarnă, 30.000 de oameni numai în București; care e gata să răstoarne echilibrul unei țări întregi pentru a-și păstra poziția în partid și pentru ajunge în fruntea Guvernului României – cu orice preț.

Vă cer, doamnă Camelia Gavrilă, să ne vorbiți astăzi, 24 ianuarie, despre «a gândi limpede și liber» – și despre «curajul opiniei» în PSD-ul condus de Liviu Dragnea.

Să ne spuneți nouă, tuturor – elevilor dvs., profesorilor pe care i-ați condus ca director al Liceului «Negruzzi» și ca inspector general, părinților cărora le-ați vorbit de «valorile care, prin contaminare, generează valori» – dacă dvs. sunteți în aceste zile de acord cu ceea ce spune și ce face președintele partidului dvs.

Vă cer să ne vorbiți tuturor, prin portavocea de parlamentar care v-a fost încredințată prin votul ieșenilor, despre «mândria de a fi negruzzist» – și, mai ales, despre caracter.

Vă promit că vă voi asculta cu bună credință – și că vă voi susține, dacă îmi veți arăta că cele ce ne leagă sunt mai importante decât cele ce ne despart. Asta e Mica Unire pe care eu mi-o doresc azi, 24 ianuarie 2017. Cea dintre un parlamentar care reprezintă comunitatea în care am crescut și mine, alegătorul care n-a votat niciodată acel partid.

Și sunt convinsă că, dacă veți vorbi alegătorilor dvs. despre «valorile care, prin contaminare, generează valori», oamenii vă vor asculta. Veți arăta, încă de la acest început de mandat, că reprezentați într-adevăr județul Iași în Parlamentul României.

Vă mulțumesc.

Mona Dîrțu,

alegător

PS. Ieșeni, dați share”, a scris jurnalista în postarea publicată pe contul personal de Facebook

 

Comentarii