Restricţii severe la apă rece. ApaVital închide robinetul în zeci de localităţi din judeţ. Cum va fi la Iaşi?

joi, 30 iunie 2022, 01:50
3 MIN
 Restricţii severe la apă rece. ApaVital închide robinetul în zeci de localităţi din judeţ. Cum va fi la Iaşi?

Restricţiile nu vizează municipiul Iaşi, dar unele sate vor beneficia de apă potabilă doar două ore pe zi

Zeci de localităţi din mai multe comune din judeţ au intrat în regim strict de alimentare cu apă. Este vorba despre Belceşti, Coarnele Caprei, Deleni, Focuri, Gropniţa şi Româneşti (până pe 31 iulie inclusiv), respectiv Andrieşeni, Bivolari, Fântânele, Plugari, Probota, Şipote, Trifeşti şi Vlădeni (până pe 4 iulie inclusiv). Pentru refacerea rezervelor de apă, „ApaVital se află în neplăcuta situaţie de a furniza apă potabilă după program zilnic, în intervalul orar estimat 6.00 – 22.00”, menţionează un anunţ afişat pe pagina de internet a societăţii de apă. Aşadar, fără apă la robinete pe timpul nopţii în toate aceste comune.

Restricţiile sunt impuse diferit, astfel:

– Belceşti, Coarnele Caprei, Deleni, Focuri şi Gropniţa, până pe 31 iulie, cu program doar între orele 8-10 şi 18-21

– Movileni şi Româneşti, până pe 31 iulie, cu program de furnizare a apei între orele 7-12 şi 17-22

– Lespezi, Tătăruşi şi Todireşti, până pe 11 iulie, cu furnizarea apei între orele 5-10 şi 19-23, pentru localitatea Lespezi, 5-8 şi 18-23 pentru utilizatorii din localităţile Uda, Pietrosu şi Tătăruşi, respectiv 6-10 şi 18-23 către utilizatorii din localitatea Todireşti. În această ultimă comună, cel mai strict program va fi aplicat în satul Stroieşti, ai cărui locuitori vor avea apă doar două ore pe zi, între 8 şi 10 dimineaţa.

– Andrieşeni, Bivolari, Fântânele, Plugari, Probota, Şipote, Trifeşti şi Vlădeni, vor avea apă pe tot parcursul zilei, între orele 6-22 până pe 4 iulie inclusiv.

Municipiul Paşcani se află într-o situaţie aparte. Până pe 29 iunie, oraşul de pe Siret a avut apă doar pe timpul zilei, însă asta pentru că sistemul de distribuţie are pierderi foarte mari. În plus, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al societăţii de apă, în oraş vor începe lucrările ample cuprinse în contractul de extindere a reţelelor de apă şi de canalizare. Cei doi ani de şantier sunt prevăzuţi în proiectul mare finanţat din fonduri europene (POIM).

 „ApaVital reaminteşte utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creştere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăţi în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal”, se precizează în anunţurile de pe site-ul societăţii.

 

Cât priveşte municipiul Iaşi, oraşul nu va avea program restricţionat de furnizare a apei, ne-a precizat Răzvan Manolache, purtătorul de cuvânt al ApaVital. El a adăugat că restrângerea furnizării apei potabile a fost aplicată în anumite localităţi din judeţ cu profil agricol.

Amintim că, la semnarea contractelor pentru extinderea reţelelor de apă şi de canalizare în zonele Paşcani şi pe axa Răchiteni-Al.I. Cuza-Heleşteni-Ruginoasa-Costeşti, pe 10 iunie, directorul general al ApaVital a atras atenţia că, „în perioada verii, ne transformăm într-un fel de sistem de irigaţii”. Ulterior, Mihail Doruş s-a referit la „campania agricolă” din unele gospodării, adăugând că apa încă nu e scumpă: „Pentru 5 lei, cât e metrul cub de apă, îşi udă toată lumea, grădina, peluza şi gazonul.”

Canicula va mai ţine încă cel puţin o săptămână, astfel că nu este exclus ca ApaVital să închidă şi mai mult robinetul dacă consumul de apă se va menţine ridicat pe fondul absenţei precipitaţiilor.

Comentarii