Sugar vineţiu şi fragil, adus în agonie la spital după apelul bunicii de 37 ani

joi, 17 iulie 2014, 02:00
1 MIN
 Sugar vineţiu şi fragil, adus în agonie la spital după apelul bunicii de 37 ani

Bebeluş adus în stare gravă la Spitalul de Pediatrie.

Un copil în vârstă de numai şapte luni, din localitatea Vlădeni, judeţul Iaşi, a fost transportat cu elicopterul SMURD în urma unui apel în care se anunţa o posibilă intoxicaţie cu nitraţi din apa unei fântâni.

Ajunşi la faţa locului, medicii au observat că micuţul era cianotic (de culoare albastră-vineţie – n.r.) din cauza unei insuficienţe respiratorii. „Pacientul fusese diagnosticat cu o malformaţie cardiacă, iar sta­rea lui era critică. A fost intubat de către cadrele medicale şi este ventilat mecanic. Totodată, be­beluşul este distrofic (are greutatea sub media corespunzătoare vârstei – n.r.) şi arată ca un copil de două luni“, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU SMURD.

Din primele date, se pare că insuficienţa respiratorie a bebeluşului s-ar fi declanşat din cauza unei răceli. Bunica copilului, în vârstă de 37 de ani, a fost cea care a observat problemele şi a alertat autorităţile. Medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele de supravieţuire ale micuţului. Acesta va rămâne internat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“, în Secţia de Cardiologie.
 

Comentarii