Caută 
4 MIN
Finalul lucrarii mi l-a inspirat Radu Afrim. Care nu a montat inca un text de Caragiale, dar se pare ca va urma Napasta la Nationalul din Bucuresti. Intr-un exercitiu de fictiune, cu un ton caragialesc, incheiam oferind schita unei versiuni postdramatice inspirata de opera lui "nenea Iancu": Dandanache ar curta-o pe Zita, cetateanul turmentat l-ar chestiona pe Cracanel in privinta optiunii electorale, Efimita ar citi gazeta impreuna cu Ipingescu, Chiriac ar gasi scrisoarea Zoitichii si ar publica-o in "Vocea patriotului national"! Spectacolul ar fi pus in scena obligatoriu de Radu Afrim! Desi neverbalizat, am simtit fiorii reci ai partizanilor academismului la nevinovatul meu demers ludic!
Afrim actualizeaza
Asa cum Silviu Purcarete, de exemplu, nu rezoneaza cu textele contemporane, Radu Afrim se simte foarte putin atras de clasici. A montat Trei surori "adaptare (ne)firesc de libera dupa Cehov", cum scria pe afis, Jocul de-a vacanta (optiune 9) de Mihail Sebastian si acum, la Teatrul National Iasi, Visul unei nopti de vara, primul lui Shakespeare. Toate trei, dupa canonul postmodern! Toate trei, cu talent si inteligenta regizorala, coerent, provocator, desigur, caci acesta e manifestul si brandul sau artistic, tintind preferential publicul tinar, nu neaparat ca virsta, mai degraba ca mentalitate. Afrim utilizeaza un procedeu deja frecvent in arta spectacolului recent: actualizeaza. A utilizat o traducere noua, a plombat-o cu elemente din talmaciri mai vechi, a adus la zi vorbirea personajelor; padurea devine clubul Forest, unde se danseaza, dar se mai trage si pe nas, si, la toaleta, se face si sex; mesterii sint emigranti care lucreaza in Grecia, in constructii: Titania si Oberon isi disputa partajul bunurilor, dar si custodia copilului. E lumea de azi, care, iata, incape atit de bine in rama pe care i-a previzionat-o, cu mai bine de 400 de ani in urma, bardul de la Stratford upon Avon!
De aceea opera lui e clasica, universala, pentru capacitatea aceasta extraordinara de a ramine mereu in spiritul timpului, de a evita desuetudinea! Radu Afrim nu a umblat major in textul englezului. Hermia, Demetrius, Elena si Lisandru vorbesc ca adolescentii de-acum si nu e suparator, e veridic. Tezeu raspunde la mobil, ringtonul fiind comun cu acela al unui telefon uitat deschis de un spectator neglijent. Potiunea lui Puck e injectabila. (H)Elena e travesti, iar genul acesta de masca totala devine o noua sursa de comic. Sint multe momente muzicale live, justificate scenic de litera textului. Colarea pe scenariu a acestor insertii lirice, unele exclusiv instrumentale (flaut, clape, pian, saxofon), altele si cintate (cu vocea divina a Catalinei Antal!), contribuie, prin dezvoltarea unor teme, la crearea unei stari proprii spectacolului, nu numai printr-un lied frantuzesc, ci si prin eminescianul "De-as avea", atit de potrivit alaturi de versul shakespearian. Remarcabila si actoriceste este flautista Cristina Padurariu, intr-o exotica zina a padurii africana.
Afrim reinventeaza actorii
In cel mai autentic stil postmodern, Radu Afrim citeaza si se autociteaza. Scena erotica din toileta citeaza secventa similara din Titanic, din interiorul automobilului cu geamurile aburite, aici sticla e blurata, limiteaza vizibilitatea, lasind fantezia sa completeze. Din montarea lui Alexandru Dabija de la Odeon, Pyramus&Thisbe 4You, e accentul ardelenesc al lui Fundulea, aici Buculita Culita. Secventa de decor reprezentind casa lui Tezeu si gradina-terasa amintesc pregnant de decorul din Miriam W, structura de tip schela duce cu gindul la Omul perna, secventa parodica la adresa Bollywood-ului trimite la Herr Paul. Scena de teatru in teatru e jucata parodic, in mai multe formule: debate, interactiv, teatru mort, ironizind tocmai gongorismul ca tip de abordare. Neoanele, proiectiile video, plasmele, momentele de cabaret, finalurile false sint elemente specifice, care dau continut atributului "afrimian". Sint si citeva solutii care nu dau rezultatele asteptate: masca lui Buculita Culita ingreuneaza rostirea actorului, pina la indistinct; prafurile albe sint utilizate in exces; reprezentatia dureaza prea mult, senzatie la care se poate sa fi contribuit si caldura infernala din Cubul unde se joaca.
Distributia e majoritar junioara, cu foarte multi colaboratori. Regizorul a utilizat sapte actori din trupa Nationalului, citiva absolventi deja colaboratori ai asezamintului, multi studenti. Printre alte insusiri ale lui Radu Afrim, stiinta de a reinventa actorii, fie ei tineri ori seniori, e una dintre cele mai importante. Am vazut cum interpreti modesti valoric au fost distribuiti astfel incit slabiciunile lor profesionale, etalate in alte montari, sa devina calitati, sa slujeasca spectacolul. Am avut revelatia de a revedea fosti studenti despre care stiam ca au potential, dar care nu reusisera inca sa explodeze; au facut-o acum. Ansamblul e omogen, fiecare face bine ceea ce face, nu exista nici excese, nici anemieri scenice.
Intre un spectacol insipid, amortit si prafuit, prefer unul provocator, croit pe o viziune limpede, urmarita pina la capat. In folclorul teatral umbla gluma ca, din fericire pentru regizorii nonconformisti, autorii clasici nu mai pot protesta. Intr-un alt exercitiu de fictiune decit acela despre Caragiale, estimez ca Visul… lui Radu Afrim nu l-ar fi deranjat pe "marele Will". L-ar fi considerat sansa de a auzi din gura pustilor: "Wei, da-i haios Shakespeare asta!". Si de a-l si citi, online!
