Eminescu, negocierea unei lecturi

De fapt, volumul sau nu este despre Eminescu, ci despre receptarea acestuia in epoca sa si, mai ales, despre cum a devenit acesta actualul "mit comunitar", cum l-a numit Liviu Papadima, unul dintre invitati. Se poate vorbi despre Eminescu si din perspectiva jocurilor de strategie (si, in general, modelul jocului e perfect aplicabil istoriei literare), au demonstrat-o autorul si invitatii de joi seara. Un volum anticanonic despre Eminescu i-a adus la aceeasi masa pe Cristian Tudor Popescu, Liviu Papadima, Cezar Paul-Badescu, Bogdan Ghiu si Daniel Cristea-Enache. Discutia nu a fost deloc calma, asa cum nici receptarea cartii lui Iulian Costache nu va fi una obisnuita.

Cristian Tudor Popescu insista sa creada ca Eminescu e cel mai adevarat gazetar roman, un tip care a trait cu fervoare epoca si care si-a tocit mintea in redactii. Desigur, CTP nu a citit cartea (dar a avut curajul sa o recunoasca!), insa a reusit sa incite si sa dinamizeze intreaga dezbatere. La polul opus, Liviu Papadima a pus intrebarea corecta: Cum a ajuns Eminescu sa fie ceea ce a ajuns sa fie?, mutind accentul pe problema imaginii lui Eminescu si cum a fost ea modificata, pina la inceputul secolului XX, iar de atunci aproape neschimbata. De la imoralul Eminescu, pe gustul tinerilor anilor 1880, locomotiva populara a Junimii, la un Eminescu mit comunitar (toti il iubim pe Eminescu chiar daca nu l-am citit). E interesant ca acest mit se naste in intervalul 1870-1900 (cu mici marje de eroare), timp in care exista o singura editie a scrierilor sale, cea a lui Titu Maiorescu.

O carte nascuta din mirarea care naste admiratie

Cezar Paul-Badescu a readus in discutie celebrul numar din "Dilema" cu Eminescu, de la care se implinesc 10 ani si care a devenit o referinta in materie de contestare eminesciana. Trebuie totusi facuta o arheologie a receptarii poetului atit de national, crede jurnalistul de la "Dilema Veche", iar cartea lui Iulian Costache poate fi considerata primul pas. Cum "Eminescu se constituie din ceilalti" (crede Bogdan Ghiu), astfel trebuie ajuns la o reinventare a conceptului de literatura (si a relatiei cititor – autor, intotdeauna singulara, unu la unu). Un volum de tipul Eminescu. Negocierea unei imagini e tocmai o astfel de abordare, si poate relansa o batalie teoretica la un nivel mai larg. E interesanta pozitia, sustinuta tot de Bogdan Ghiu, ca Eminescu a fost lansat pe piata de Titu Maiorescu ca o miza, un raspuns la ce a fost pina atunci literatura romana. Eminescu era interfata cu publicul tinar a Junimii, care fara el probabil nu ar fi ajuns un grup dominant in cultura romana. Din public, Bogdan-Alexandru Stanescu a insistat pe faptul ca istoria se scrie de catre invingatori, iar cartea lui Iulian Costache e una despre putere, nu despre Eminescu, o carte despre cine si cum l-a impus pe Eminescu in fruntea unei literaturi in formare.

Dezbaterea a continuat in jurul bombei artizanale lansate de Bogdan Stanescu, spiritele s-au incins si concluziile au fost mai degraba formale decit esentiale. O carte nascuta din mirarea care naste admiratie, asa si-a definit autorul volumul. O carte care nu contesta, ci desface in bucatele de puzzle o imagine deloc clara a unui fenomen: cum a ajuns un scriitor acuzat de imoralitate si de neseriozitate un semizeu intangibil? Raspunsurile stau, riguros aranjate, in volumul lui Iulian Costache. Poate ca ar trebui continuata aventura, in sensul arheologiei receptarii, pina in secolul nostru.