Erich Bergel in amintiri

Si mai rau, si mai adevarat mi se pare inversul formularii: soarta nemeritata pe care au avut-o si o au adesea cei cu care ne mindrim. Ma gindeam la toate acestea citind cartea de amintiri despre dirijorul Erich Bergel, semnata de Gheorghe Musat, profesor la Conservatorul din Cluj si prieten apropiat al dirijorului *.

Incitat si avertizat asupra structurii cartii de cronicile la prima editie, ale muzicologului Ferenc Laszlo in Tribuna si prietenului intru ale muzicii George Andrei, pe blogul sau meloman, am primit si citit editia a II-a, revizuita. Intre o editie si alta Erich Bergel a fost comemorat in salile de concert, Cristian Mandeal i-a dedicat o evocare memorabila in revista "Idei in dialog", dar am toate indoielile ca muzica sa le-a devenit mai familiara melomanilor obisnuiti. Pentru ea este nevoie sa-l asculti dirijind. Prea tirziu pentru multi; impins sa emigreze din Romania in 1971, impiedicat sa revina ca dirijor invitat, doar putini au avut sansa sa-l vada pe podium, dupa 1989, in cele citeva concerte date in tara.

Cu atit mai mult ar fi trebuit ca aceluia pe care japonezii il numeau cu vreo doua decenii in urma cel mai mare dirijor roman in viata dupa Sergiu Celibidache, sa i se publice pe disc macar inregistrarile de arhiva romanesti. Intr-un scurt capitol despre inregistrari, Gheorghe Musat enumera peste 20 de opusuri inregistrate oficial in strainatate. Imposibil ca in arhivele radiourilor straine sa nu se pastreze si altele, dupa cum sint convins ca mari orchestre cum sint Chicago sau Cleveland ar fi acceptat sa coopereze in cazul unei oferte de disc omagial. Daca ar lua cineva initiativa…

Disponibile astazi, exclusiv prin comenzi pe Internet, sint doar discurile publicate ca urmare a renumelui pe care si l-a cladit in Ungaria. In perioada 1989-1994, Bergel a fost dirijor principal al Orchestrei Societatii Filarmonice din Budapesta. Asa au aparut, la casa Budapest Music Center Records, discurile compact cu Arta Fugii (inregistrare live a radioului ungar dintr-un concert al Filarmonicii clujene din 1991, dat in Sinagoga de pe strada Dohany, la Budapesta), Metamorfozele lui Richard Strauss si Simfonia a 2-a de Honegger la pupitrul Cameratei Transsylvanica, iar apoi integrala Simfoniilor de Brahms, tot cu Orchestra din Cluj, al carui director fusese intre 1966 si 1970. De ce nu or fi aparut la o casa de discuri romaneasca nu se intreaba nimeni astazi. Disponibile mai sint si doua discuri Denon, Japonia, cu concertele de pian de Chopin si, la casa Claremont, un concert inregistrat in Africa de Sud.

Cartea lui Gheorghe Musat este pretioasa mai ales din perspectiva celor doua serii de corespondenta inedita pe care le include. Scrisorile din arhiva sa personala, primite de la Bergel, vor facilita cercetatorului viitor o privire mai clara asupra repertoriului de concert al dirijorului (in care par sa domine Beethoven, Brahms, Bruckner si in care ni se semnaleaza si o Simfonie a opta de Mahler!). Cea de-a doua serie, la fel de importanta, provine din arhiva personala a dirijorului Cristian Mandeal si este spre onoarea lui ca a acceptat sa fie publicate de altcineva, date fiind observatiile adesea deloc comode pe care i le face Bergel.

Alti recenzenti au notat deja ca portretul dirijoral al lui Bergel ramine insuficient aprofundat. Totusi, doua constatari cel putin sint de retinut si ele figureaza intr-o scrisoare din ianuarie 1975: "Azi pot sa spun cu certitudine – dupa ce am dirijat multe orchestre mari din lume – ca cele mai bune orchestre sint cele disciplinate. Nicaieri, unde am intilnit dezordine, nu este nivel profesional". Si, in ce il privea: "Daca m-ai vedea azi, nu m-ai mai recunoaste, am devenit sobru, rational, economic in miscari, numai citeodata explodez, dar atunci mult mai eficace ca altadata".

Portretul omului este mai bine schitat si razbate si din corespondenta si marturii. Arestat in 1959, in urma unor evidente denunturi – Bergel personal aminteste de acuzatia propagarii muzicii religioase in biserici, in timp ce Cornel Taranu adauga si "vina" de a fi cintat la o cabana, pe munte, cintece in limba germana -, impiedicat sa dirijeze timp de patru ani dupa aministia si eliberarea din gulagul autohton in octombrie 1962, "indemnat" de superiorii bucuresteni, in momentul asa-zisei revolutii culturale ceausiste, sa emigreze in Germania, pentru a fi calomniat ulterior de lingaii regimului, gen Mihai Brediceanu, ca ar fi fost un "transfug", Erich Bergel nu avea cum sa nu poarte in el amaraciunea si frustrarea acumulate de-a lungul anilor. E mai curind de mirare cum a trecut peste ele, sprijinindu-si cu generozitate colegii de filarmonica si pe Cristian Mandeal, raminind atasat muzicii romanesti in general.

Daca i-as reprosa ceva autorului amintirilor, aceasta ar fi nepunerea in context istoric a principalei realizari muzicografice a lui Erich Bergel: propria orchestratie a Artei Fugii de Bach. Dincolo de meritele sale exceptionale, Bergel nu a facut o munca de pionerat pe un teren virgin. Inregistrata prima oara pe disc in 1934/35 de Cvartetul Roth (CD Divine Art 27804), Arta fugii a fost orchestrata de Wolfgang Graeser in 1924, partitura a carei premiera a avut loc in 1927 la Leipzig sub bagheta cantorului Karl Straube. Contestata, intre altele, ca prea "romantica", sarcina a fost preluata de compozitorul, organistul, muzicologul si inginerul de sunet elvetian Roger Vuataz. Dirijorul Hermann Scherchen avea sa dea viata noii orchestratii in 1941, la Winterthur si sa o inregistreze pentru Decca in 1949 (CD Tahra 245/246). Scherchen insusi, mare specialist in Bach, a considerat versiunea nesatisfacatoare si si-a dedicat viata crearii unei proprii orchestratii, pe care a dirijat-o pentru prima oara in mai 1965 (CD Accord 200412, MCD 80352 si Tahra 108-109). Pentru el, cu Arta fugii, "incepe existenta veritabila a Muzicii" si, ii scria el sotiei sale romance, in ajunul concertului premiera: "am repetat Arta Fugii a MEA, pe care o port in mine deja de 36 de ani si care ma face de fiecare data mai fericit". O fericire pe care a impartasit-o, cu siguranta, si Erich Bergel…

* Gheorghe Musat, Amintirile mele despre Erich Bergel, editia a II-a, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007, 258 p. si 1 CD.