Fotbalul si vocea lui

Explica ferm de ce avem sau de ce n-avem sanse. La sfirsit, daca parerile noastre coincid, imi string mina si-mi ureaza bafta. Lumea s-a schimbat de ceva vreme. Si o sa ramina asa schimbata pina dupa finala acestui Euro 2008. E un miros de sarbatoare, l-ati simtit? 

Unii, i­-am auzit, i­-ati auzit, folosesc cu mirare cliseul: „Nu­i inteleg pe microbisti. Ce sa vezi la fotbal? Douazeci si doi de nebuni alergind in jurul unei mingi!?". Da, fotbalul poate fi definit si prin cliseul acesta. Frumusetea e ca poate fi definit in vreun milion de feluri, poate mult mai mult de­-atit, caci fotbalul nu e un sport, e un fel de sarbatoare cimpeneasca de proportii gigantice, unde in loc de gratare sau bere primesti o portie serioasa de emotii incapsulate sub presiune. Am dat si eu o definitie? N­-am vrut. Mi­-a scapat. Oricum, sa trecem, nu merita retinuta. Uneori, cind noi, microbistii, nu gasim argumente pentru a vorbi despre frumusetea fenomenului, ne putem multumi spunind doar ca fotbalul e mult mai mult de-­atit.

Si-­atunci, va veti intreba, daca nu am de gind sa vin cu definitii despre fenomen, care e rostul acestui articol? De ce despre fotbal? De fapt, v­-am pacalit, v­-am indus in eroare. Caci nu despre fotbal intentionez sa scriu. Ci despre „mult mai multul" pe care el il ofera in anumite momente, perioade. Fotbalul poate fi, iata ca ajung la subiect, si o voce a societatii civile. Profitind de aerul de sarbatoare pe care l­a creat, fotbalul s­a strecurat inspre problemele importante ale tarii. Cum ar fi imnul de stat. Imnul pe care l­-au cintat pina la emotionarea lacrimogena a jurnalistilor de toate culorile tocmai tricolorii nostri in meciul cu Franta. Si­-apoi, o voce: imnul nostru ar trebui schimbat, ar trebui sa avem altul, mai ritmat. Vocea, sustin „sursele", vine chiar din mijlocul echipei nationale de fotbal. Si emotia lacrimogena din momentul intonarii s­a transformat in furie lacrimogena. Talk­show-­uri pe subiect. Imnul nostru sfint!? Incredibil! Cum s­a putut ajunge la o asemenea blasfemie!? Cine a indraznit sa faca o asemenea propunere? Un fotbalist? Niste fotbalisti?

Mirosul de sarbatoare a cam disparut pret de citeva talk­show­-uri. In imensa sarbatoare cimpeneasca, politicienii si­-au facut aparitia. Au luat microfoanele in mina, amintindu­si ca duminica avem alegeri. Si au vociferat. Au spus ca imnul nu poate fi schimbat. Ca traditie. Ca singe varsat. Ca 1848. Ca versuri inaltatoare. Ca patriotism. Ca eroii neamului. Ca sfint. Sfint este cuvintul­-cheie. Si am aflat, cu acest prilej, o alta definitie a fotbalului. Una desacralizanta. Fotbalul nu este, intr­-adevar, sfint. Este iubit, creeaza patimi si nebunii, dar n­-are pic de sfintenie in el. Cind fotbalul se amesteca in treburile statului si, mai ales, intr­-o chestiune atit de importanta precum imnul national, politicienii apuca microfoanele si infiereaza vocea fotbalului. Caci ei stiu mai bine. Fireste.

I­-am ascultat, cruciti, pentru ca nu poti asculta altfel decit crucit cind e vorba despre un lucru sfint precum imnul de stat, pe politicieni la microfoanele lor. Au coborit, au reintrat in multime. Incet, incet, sarbatoarea cimpeneasca isi regaseste suflul. Fotbalul inchide gura, isi reia treaba lui de fenomen ce ofera emotii incapsulate. Politicienii si-­au mai facut o data numarul pentru alegerile ce stau sa cada asupra noastra. Imnul a ramas intact, cintat cu tot atita patos de fotbalisti inaintea vreunui meci.

Undeva, linga o usa de hotel, un fotbalist din nationala trage cu sete dintr­-o tigara. Vorbeste cu alt fotbalist din nationala, care si el trage cu sete dintr-­o tigara. Ba, ii spune primul, ai vazut ce misto imn aveau frantujii? Al nostru­i cam lalait. Poate-­l schimba astia. Mda, zice al doilea. Auzi, da’ tie­-ti place aia, Alina Plugaru? Care-­i aia? se mira primul. Du-­te, bai, de-­aici, cum naiba sa n-­o stii? S-i­ncep sa se ciondaneasca, sa se ironizeze, pina cind isi termina tigarile si urca in camerele lor, ca sa nu se supere nea Piti. Cam asa stau treburile. Sarbatoarea cimpeneasca se desfasoara inca. Prietenii mi­-au devenit foarte apropiati, cunostintele mi­-au devenit prieteni, mai toti taximetristii seamana cu Ioanitoaia, Tolontan, Geambasu. Duminica sint alegeri locale si, surprinzator, Alina Plugaru nu candideaza.