Incubator de afaceri

Citeam de prin ziarele taiate in fisii lungi si infipte in cuiul in care in vremurile bune trona falos curpapirul. Imi place sa le tai pe lung, ca sa pastrez coloanele intacte. De citeva ori a trebuit chiar sa sterg de gem cite o bucata folosita, pentru simplul fapt ca am taiat-o chiar in dreptul rezultatului meciului cu Steaua si nu mai gaseam finalul cronicii sportive. Rubrica economica era intreaga. Cred chiar ca Cristi T. Popescu, anticipind organica trebuinta pe care cineva o poate da tidulei, a pus rubrica de biznis tocmai pe ultima pagina, jos, astfel incit oricit ai fi mincat la cina, probabilitatea de a o obtura cu Finetti sa fie minima. Si chiar a nimerit-o (mare manager).

Descopeream din gazeta marile avantaje ale ungerii Romanicii ca membru inferior sting al UE. Si unul dintre ele ar fi minunatele fonduri europene, nerambursabile, cu care iti poti deschide afacerea mult visata. Indiferent ce, numai sa faci un proiect beton si sa ti-l aprobe comisia. Nu mai este ca acum 5-6 ani, cu Sapardu’, cind primeai fonduri numai daca te declarai taran cu acte in regula, detineai un petec de tarna si vroiai sa te dezvolti pe tarla. Atunci as fi facut si io celebra afacere cu melci. Mici si simpatici, privindu-ma dragastos cu cei patru ochi si incelindu-ma cu balele lor ca un libidou patologic. Iar eu sa-i fluier din poarta fermei si toti sa fuga bucurosi in intimpinarea mea.

Si-or fi dat seama europenii ca Sapardu’ ar fi readus Romania in era feudala, asa ca l-or scos. Acum te poti afirma si la municipiu. Important e sa gasesti reteta, un domeniu de activitate neexploatat intensiv, o piata cit de cit virgina. Asa m-a sfatuit maestrul Silviu Prigoana, cind ne-a invitat la Rosal sa bem cafele. Si chiar are dreptate. Prin urmare, dupa lungi deliberari, mi-am gasit menirea in biznis: agro-cacanarismul. Nu va-mpingeti, ca va explic.

Cu totii avem amintirea vizitelor la bunici, unde nu ne mai pasa de civilizatie, de televizor sau ziare. Ne imbracam in haine rele si colindam dealurile, intorceam finul sau mincam oua proaspete cu lingura de lemn. Este o excelenta metoda de a te elibera de stresul cotidian si a uita de datorii. Acolo timpul a uitat sa curga. Dar abia acum o sa va prezint obiceiul cel mai placut al statului la tara, pe care vreau sa-l transpun in biznis: ce faci cind vezi lanul de porumb de linga casa? Intri in el… Si? Inevitabil iti vine nastrusnica idee… nu te vede nimeni… te apleci pe vine… simti iarba cum te gidila pe pielea sensibila a bucilor… si-i dai drumul. Si parca niciodata mirosul nu s-a potrivit mai bine ca aici… rahatul tau se simtea important, se simtea acasa. Sa nu mai zic de frunza de brusture, ce balsam… plantat porumb linga mall, sa fie vad. Acum ma duc cu dosarul de finantare.