Invatind ceea ce am uitat. O discutie cu Johanna Billing

Rezultatele finale documenteaza o experienta a vietii in comun si exprima procese de invatare ce imbogatesc intelegerea de sine. Muzica este o parte centrala a filmelor sale atmosferice, in care ritmul, sunetul si versurile functioneaza ca o complexa retea de referinte estetice, conceptuale, istorice si politice.

In acest an, Johanna Billing participa la a 8-a editie a Bienalei de Arta Contemporana "Periferic" din Iasi, care se desfasoara intre 3 si 18 octombrie. Editia din acest an poarta denumirea de "Arta ca dar" si o are drept curatoare pe Dora Hegyi (project leader, tranzit. hu/Budapesta). Intitulat I’m lost without your rythm, proiectul propus de Johanna Billing in cadrul bienalei este unul inedit: un workshop de coregrafie cu un grup de dansatori amatori din Iasi si actori lipsiti de experienta coregrafica, realizat cu ajutorul unui coregraf profesionist, la care publicul larg este invitat sa asiste. Workshop-ul va constitui materialul de pornire al unui film video ce urmeaza a fi realizat ulterior evenimentului.

Majoritatea lucrarilor tale par a se construi in jurul unei situatii propuse din care persoanele participante sint nevoite a gasi o cale de iesire sau cu care sint nevoite sa se confrunte ca experiente de autoedificare. Ce anume te determina sa alegi sau sa propui un anumit context, un setting particular pentru o actiune?

Este un proces intuitiv, care isi are de multe ori sursa in vise, amintiri sau sentimente de care pot fi contrariata sau pe care pot incerca sa le definesc. Intr-un anumit sens, poate fi considerat un proces psihologic. Ulterior, in timpul realizarii, lucrurile pot fi "declansate" sau pot fi scoase in relief prin intilniri cu anumite persoane sau cu un context specific. Dar de multe ori trebuie doar sa urmaresc originea unor lucruri, incercind sa descopar motivul pentru care anumite situatii, imagini si ginduri imi ramin fixate in minte si este dificil sa le descriu in cuvinte si sa le inteleg la un nivel mai constient.

Lucrezi uneori ca regizor/coregraf/producator al unui performance colectiv. De ce implici mai intotdeauna un grup temporar de oameni in producerea operei? Ce importanta acorzi acestui aspect?

As spune ca lucrarile insele nu sint niciodata despre comunitate sau grup, ca tema sau ca parte a operei inteleasa drept un mod specific de a face lucrurile impreuna… Sint mult mai interesata sa documentez individualul. A lucra cu mai multi oameni in acelasi timp faciliteaza apropierea de aceasta situatie. Prin urmare, grupurile reprezinta un fel de fundal, societatea poate, care se misca in jurul individului. Insa nu pot exclude faptul ca de multe ori in filmele mele sint implicate grupuri mai mari de oameni. Totusi, am sentimentul ca, prezentind un grup care face ceva, indiferent daca este vorba de un mod de organizare sau doar despre existenta in comun, de multe ori acest aspect colectiv dobindeste o atentie atit de mare intrucit se desprinde ca o imagine sau o constelatie destul de puternica si stranie in societatea de azi, dat fiind individualismul tot mai accentuat din ultimii ani.

Am sentimentul ca multe dintre lucrarile tale anterioare comenteaza un esec al comunitatii definita prin impartasirea unei credinte intr-o idee comuna, privita ca o idee abstracta, externa intelesului emotional al unei situatii particulare. In schimb, aceasta relatie emotionala absenta, tacita este cea pe care esti mai interesata sa o evidentiezi in lucrarile tale. Am dreptate?

Desigur, oricit as vrea sa evit discutiile sau concentrarea asupra acestui aspect colectiv al operei mele, nu pot ascunde faptul ca am crescut in Suedia intr-o societate care era dominata mai mult de activitati si norme colective. Treptat, cum lucrurile au ajuns sa se schimbe, am fost fascinata si interesata de modul in care aceste schimbari te afecteaza ca individ – le poti uneori experimenta tu insuti, aflindu-te prins intre dorinta de a lua parte la contexte orientate mai mult spre comunitate si noile standarde ale societatii de astazi in care tu, ca individ, esti mult mai incurajat sa investesti in propria cariera. Cred ca multe dintre lucrarile mele au incercat sa comenteze aceste lucruri, dar si in general, cit de mult poti percepe aceste tipuri de transformari, ale valorilor de pilda, care au loc in jurul tau in societate, la nivel individual sau personal; si in ce masura simti ca faci ceea ce doresti sa realizezi in viata sau daca urmezi norme de care nu esti pe deplin constient. Asemenea lucruri ar putea fi dificil de stabilit atunci cind te afli in mijlocul unor situatii schimbatoare.

Muzica este o parte centrala a operei tale. Ar putea fi privita muzica drept un mediu propice constituirii unui tip sensibil de comunitate, care permite o intelegere interumana mai profunda decit limbajul abstract, exprimat verbal, o disponibilitate mai mare catre celalalt?

Cred ca poate fi. Insa utilizarea muzicii ca factor social sau ca ceva care uneste oamenii nu este principalul motiv pentru care lucrez cu muzica in aceste filme. Lucrez cu muzica in paralel cu arta de cind eram adolescenta, facind orice, de la organizarea de concerte pina la productie. Din 1997 lucrez cu o casa mica de inregistrari, numita Make it happen, care se ocupa cu muzica alternativa suedeza si cu artisti preocupati de muzica. In principal, as spune ca motivele pentru care lucrez cu muzica isi au originea in experientele mele de ascultator asiduu de sunet si muzica. In arta, am inceput lucrind cu situatii inscenate, in special cu fotografia. Dar atunci cind s-a ajuns la portretizarea unor atmosfere, de care sint si am fost cea mai interesata in filmele propriu-zise, am realizat ca lucrul cu sunetul a fost unul din instrumentele cele mai eficiente pentru a te putea apropia de aceste activitati subiacente. Nu doar in situatia de inregistrare, ci si in prezentarea celor inregistrate, daca poti activa mai mult "ascultarea" in privitor in timp ce acesta vizioneaza filmul, te-ai putea apropia mai mult de o comunicare mai privata, in care oamenii isi permit sa interpreteze lucrurile la un nivel mai personal. De aceea, muzica are mai mult de-a face cu aceasta situatie decit cu un limbaj universal. Si motivul pentru care lucrurile stau asa este inca un mister, dar cred ca tine de modul in care privim aceste experiente – cu cit de diferit tratam si interpretam lucrurile pe care le vedem si le auzim, in special atunci cind petreci un anumit timp intr-o expozitie de arta si te concentrezi mai mult asupra privirii. Si intrucit o lucrare video consta de fapt jumatate in imagine si jumatate in sunet (chiar daca arta video nu este intotdeauna tratata astfel in lumea artelor vizuale), a devenit firesc pentru mine sa incep sa lucrez cu video-ul. Cred ca in filme tratez sunetul si muzica destul de egal, iar peisajul audio general, sunetul atmosferic general existent este evidentiat la fel ca o tema muzicala.

Dar dansul? Ce anume urmaresti in proiectul tau din cadrul Bienalei "Periferic 8"?

Cred ca interesul pe care il am pentru coregrafie provine tot din curiozitatea pe care o am fata de modul in care ne selectam si sortam experientele din diverse domenii, fata de ce anume privim la un nivel constient drept o activitate intelectuala – verbala sau fizica – si ce poate fi exprimat si cum. Deseori ma gindesc ca sint in cautarea unui mod de comunicare – uneori poate cu tine insuti – cu care am pierdut contactul. Si a cauta un mod fizic de a exprima ceva ar putea insemna la fel de bine a te apropia mai mult de acele lucruri care zac ascunse in noi.

"A lucra cu miscarea si coregrafia este pentru moment foarte provocator"

Ce inseamna pentru tine dialogul? Cum ia nastere in "lumile artistice" pe care le creezi in lucrarile tale?

Cred ca modul in care filmelor mele le lipseste dialogul si exprima lucruri in mod non-verbal este de multe ori rezultatul documentarii unor oameni care sint grabiti, facind ceva sau doar gindind. Exista un fel de concentrare care se naste din simplul fapt de a fi prezent cumva in situatie. Iar faptul ca filmele incearca sa abordeze lucruri pe care nu le putem exprima in cuvinte le face, in instituirile lor mai corporale, sa semene cu coregrafii de un anumit tip – mai mult decit alte genuri de film. Deci a lucra cu miscarea si coregrafia este pentru moment foarte provocator, chiar daca nu sint sigura la acest stadiu cum anume va iesi workshop-ul. As spune ca toate acestea au mai mult de-a face cu ritmul. Si chiar daca aceste filme lipsite de dialog sau muzica sint destul de tacute, ele sint totusi – prin sunetul lor – destul de ritmice, ceea ce le ofera inca o data o dimensiune fizica; si le face, cel putin pentru mine, sa fie in cele din urma muzicale, la fel ca filmele care au un soundtrack conventional.