Lita

A fost un soc pentru ca am intilnit-o in poarta casei parintesti, tocmai iesisem sa ma duc nu stiu unde. M-am oprit si-am inceput sa fluier admirativ: asemenea minijupa purta si-o profesoara pasagera prin scoala noastra generala; dar asemenea picioare bine proportionate nu crescusera in satul nostru! (S-au nascut in acel an, 1969, si s-au dezvaluit peste vreo 16 sau 18!).

Lita era absolventa de scoala medie, cum inca se spunea, repartizata la noi la dispensar, nu am retinut ce: asistenta, moasa, doctorita? N-a stat mult. Curind s-a maritat si-a luat drumul orasului, unde se simtea, banuiesc, in elementul ei natural. Zimbetul cu care a raspuns suierului meu pustesc mi-a rasarit deseori in amintire, colorind clipe anoste…

Lita Ford m-a cucerit – e nevoie s-o spun? – prin coincidenta de prenume. Habar n-am cind am auzit prima data de ea. Nu mi-a ramas in minte prestatia din trupa Runaways, alaturi de Joan Jett. Nici primele doua discuri n-au gasit in discoteca personala raftul favoritelor. Iar cind explozia din 1988 – cu Kiss Me Deadly, Close My Eyes Forever si alte hituri numite in presa de specialitate light-heavy-metal – a bagat si-n urechile mele schijele advertisingului, am zis un scurt "shut up!" Comercializarea genului mi s-a parut cumva jignitoare pentru pretentiile noastre de rockeri sau punkeri bazati. Lita era imaginea a tot ce putea sa atraga ochiul ametit al consumatorului heavy: blonda, sexy, chitarista, toale rupte, rochii strimte si plesnite pe la coapse… Mi-a placut, desigur, cum sa zic nu? Da, dar "muzicalmente" nu i-am depistat valoarea competitiva.

Sablonul era strident, lectia bine invatata, gestica fara greseala. Atitudinea de diva heavy-metal ma cucerea si ma irita in egala masura: as fi vrut sa fiu doar eu "beneficiarul" generozitatii ei erotice? Deh, ce nu gindeste gindul alcoolizat!

Am avut ocazia si n-am ezitat sa cumpar – printre primele mele CD-uri, care costau atunci o suma deloc neglijabila – Stiletto (1990), cu fotografia atit de senzuala si… stilata in felul ei, si Dangerous Curves (1991), despre care nu cred ca-i nevoie sa desenez imaginile booklet-ului. Erotismul este "vina" atribuita rockeritei care a optat sa lucreze ca vinzatoare de parfumuri, instructoare de fitness ori coafeza, cind n-a avut incotro. Senzualitatea pusa in evidenta conform tiparului a jucat in defavoarea celei care n-a fost, totusi, o simpla figuranta manipulata dupa cum dicteaza interesele showbiz-ului nemilos. Pentru ca, la rece vorbind, piesele cu care n-a rupt piata saturata de alternative, grunge, hip-hop etc. sint suficient de expresive sa nu fie urma de indoiala asupra valorii lor. Nu face Lita vreo figura unicat, nu reinventeaza soloul de chitara, nici nu scrie texte sa inchida gura papuasilor! Dar are, indiscutabil, acel feeling propriu artistilor devotati genului in care performeaza; are, si transmite, energia pozitiva ce incarca fiinta ascultatorului cu senzatia ca este "in", si nu "out"…

Ascultati Bad Love, Lisa, Hungry, Cherry Red sau de pe albumul Black (1994) chiar piesa titlu. Producatorul, de convenienta cu casa de discuri, poate face un "produs" comercial. (Originalitatea nu-i rezervata decit "monstrilor sacri"!) Dar nici un producator nu scoate dintr-o piesa rock ceea ce artistul nu-i da: trepidatia singelui ce pulseaza cu peste 120 bpm! Lita Ford n-a facut stadioane pline, n-a ajuns big star. Constrinsa de "moda", obligata de imprejurari, ea a reusit doar sa nu-si prostitueze talentul.

Nu-i putin.