Matei Visniec: „Romanul ma intereseaza ca o forma de confruntare cu mine insumi la un alt nivel decit teatrul”

Din moment ce s-a "informat", din moment ce s-a imbibat cu stiri politice, economice, sociale si mondene, omul-mlastina nu mai simte nevoia sa actioneze, are constiinta impacata si, cu sentimentul ca si-a facut datoria de cetatean…, se asaza la televizor ca sa vada un film sau o emisiune de divertisment, ceea ce-l ajuta sa digere si sa evacueze informatia civica ingurgitata. Cum s-a trecut de la o extrema la alta, de la omul paralizat prin cenzura in vremea comunismului la omul paralizat prin exces de informatie in zilele noastre – iata un mecanism pe care numai ironia istoriei stie sa-l produca.

Dupa dezordine, urmeaza in general prostia, spunea Steinhardt. Ce urmeaza dupa o dezordine preventiva?

In mod normal ar trebui sa urmeze revolta… Nu sint sigur insa ca revolta mai este posibila intr-o lume in care spalarea pe creier devine din ce in ce mai eficienta. Iar instrumentele cu care se opereaza aceasta transformare a omului, aceasta "mutatie" sint tot mai sofisticate, mai eficiente, mai subtile. Ca sa ramin in domeniul fictiunii, as spune ca transformarea noastra in "subiecti" ai societatii de consum este operata cu metode care ne fac o imensa placere. Romanul meu, Dezordinea preventiva, surprinde acest aspect, sau incearca sa o faca: si anume modul in care dezumanizarea este resimtita ca o imensa voluptate. Ne place transformarea noastra din cetateni in consumatori, din creiere care gindesc in creiere care absorb, din constructori in imitatori… Am calatorit mult pe glob si descopar cu stupoare ca mutantii au aparut. Incercati sa discutati cu un tinar american care iese dintr-o scoala de comert: este convins suta la suta ca bancile trebuie sa conduca lumea si ca sistemul de credite american este singurul model viabil de pe planeta. Recent, Marea Britanie a refuzat sa accepte citeva reguli elementare legate de pietele financiare, altfel spus un inceput de transparenta si de decenta in acest domeniu. De ce? Pentru ca "mutantii" din City au preluat de fapt puterea, cine crede ca sediul puterii in Marea Britanie mai este la numarul 10 pe Downing Street la Londra se insala, sediul puterii este in City, cartierul de afaceri londonez.

In cartea mea mai evoc o realitate, pericolul formarii unor mari imperii mediatice. De altfel, astfel de imperii exista deja, este suficient sa ne gindim la Rupet Murdoch. Cind un astfel de magnat cumpara principalele reviste people din lume, dar si citeva ziare economice, precum si citeva canale de televiziune si citeva edituri, si citeva case de moda, si citeva cluburi sportive, si doua sau trei mari studiouri cinematografice… inseamna ca el doreste de fapt sa se ocupe de tot timpul nostru liber. El este cel care ne va difuza stiri politice si sportive, el este cel care ne va propune carti gen Harry Potter, el este cel care ne va furniza de asemenea filme si programe de divertisment la televiziune, pe scurt, ne va coloniza tot timpul liber. Or, in spatele acestui tip de demers se afla o ideologie de care omul de rind nu tine seama… Dictatura mediatica si-a dat mina cu dictatura industriilor de divertisment. In paginile mele de fictiune spun ca peste citeva decenii oamenii care vor fi surprinsi citind Dostoievski vor risca lobotomizarea. Pentru ca omul care citeste nu se mai uita la televizor, deci devine un "rezistent", un opozant indirect al imperiului mediatic.

Sintem "oameni-mlastina". Cum iesim de aici?

Mlastina este in primul rind apa statuta. Da, exista creiere "statute", constiinte innamolite, societati mlastinizate… "Trebuie sa actionam ca si cum progresul ar exista", spunea Nietzsche. Exista solutii pentru a nu ne lasa total prostiti de mode, de modele, de numeroasele forme de diletantism care prolifereaza nu numai in politica, dar si in arta… Daca n-as crede in capacitatea omului de a se inalta deasupra mediocritatii n-as mai scrie literatura. De altfel, tinerilor de astazi le spun, atunci cind am ocazia, ca trebuie sa recurga la marile opere literare ale lumii, clasice si moderne, daca vor sa inteleaga ceva din aventura umana si din psihologia omului. Chiar si lumea in care traim ne este mai bine disecata de romancieri decit de sociologi sau istorici. Daca vreti sa intelegeti ceva despre societatea americana cititi-i pe Philip Roth sau pe Jonathan Franzen. Daca vreti sa luati pulsul societatii britanice contemporane trebuie citit Jonathan Coe… Despre complexitatea si contradictiile lumii contemporane si ale fiintei umane ne vorbesc cu infinit mai multa subtilitate scriitorii decit animatorii emisiunilor de divertisment de la televiziune. In romanul meu inventez o utopie negativa care este de fapt o fabula filosofica. Pentru a supravietui, umanitatea va face un pact cu sobolanii. Acestia vor deveni pubelele vii ale omului. Oamenii insa au devenit de mult pubelele unui model economic si comercial delirant.

Ne-ati surprins cu romane in ultimii ani. Care este urmatorul proiect?

Am scris patru romane pina acum. Unul in 1983, eram inca in Romania, se numeste Cafeneaua Pas-Parol. Nu l-am putut publica insa decit dupa caderea comunismului. Al doilea l-am scris cind am ajuns la Paris, in 1987, se numeste Domnul K. eliberat. L-am tinut in sertar peste 20 de ani, am fost prea ocupat cu teatrul ca sa-i dau atentie, dar l-am publicat totusi anul trecut. Iar in ultimii cinci ani am scris Sindromul de panica in orasul luminilor si Dezordinea preventiva. Romanul ma intereseaza ca o forma de disciplina si de confruntare cu mine insumi la un alt nivel decit teatrul… Cred ca am ajuns la un fel de echilibru, continui sa scriu teatru in limba franceza si romane in romaneste. Aceste doua limbi mi-au dat aripi la care nu pot renunta. Probabil ca urmatorul meu roman va fi unul despre fascinatia pe care a exercitat-o asupra mea Sudul Frantei si in special Proventa unde de mai bine de 20 de ani merg in pelerinaj ca sa scriu si mai ales la Festivalul de la Avignon.