Propaganda

Nu m-am numarat printre criticii care au protestat impotriva organizarii evenimentului de catre China. Acest tip de manifestare plateste de mult timp tribut unor factori geo-strategici de neocolit. Cum s-a desfasurat la Berlin pe vremea lui Hitler, cum s-a desfasurat la Moscova pe vremea lui Brejnev, Olimpiada se putea derula si la Beijing, in plin avint asiatic comunist-capitalist. Si asa cum premiul Nobel pentru literatura recompenseaza, de multa vreme, scriitori pe cu totul alte criterii decit cele estetice, putem admite ca si un eveniment sportiv mondial poate fi legat de o tara uriasa pe alte criterii decit cele dupa care ne ghidam noi.

Ceea ce m-a dezamagit insa profund a fost propaganda desantata facuta de China cu aceasta ocazie. Puteau fi mai subtili. Orice tara gazda a unui eveniment trage un profit din organizarea lui. Se impune ca o "firma" serioasa, ca un protagonist pe scena asupra careia se indreapta privirile tuturor. Ambitionind sa-si maximizeze imaginea, sa faca o reclama uriasa propriei forte (sportive, economice, politice), China a esuat tocmai in planul constituirii si impunerii unui brand.

Ceremonia de deschidere, conceputa de o minte paranoic-faraonica, a fost luata in ris inca de a doua zi, cind s-a descoperit ca artificiile nemaivazute erau simulate pe calculator; si ca fetita a carei voce a incintat miliarde de telespectatori facea play-back. Ca in bancul cu Iuri Gagarin si cu masina oferita de statul sovietic primului cosmonaut, fetita care cinta de fapt nu cinta. Cea care cinta era alta, care nu se vedea, si care era, vai!, mai uritica decit pasarea cintatoare de pe scena, care, dupa cum s-a inteles, nu cinta.

Dupa acest atit de bine regizat spectacol de lansare, in toate zilele intrecerii propriu-zise s-a putut vedea o goana disperata a chinezilor dupa medalii. Ca la sportivii redegisti dinainte de prabusirea comunismului, programul salbatic de antrenament s-a combinat cu metodele moderne de imbunatatire a performantelor (nu ma indoiesc ca anabolizantele au avut rolul lor), pentru ca sportivii sa cistige cu orice pret. Nu conteaza nici sanatatea lor, nici corectitudinea disputei cu ceilalti competitori, nici frumusetea sportului in sine. Tot ce conteaza este ca Tara lor, mai exact, Statul care o structureaza administrativ si o duce pe cele mai inalte culmi de progres si civilizatie, sa fie pe primul loc.

Privindu-i la lucru pe sportivii chinezi, nu observam nici o reflexie de olimpism in ochii lor. Erau ca niste robotei programati sa cistige, pe cind ceilalti sportivi, indiferent de tara pe care o reprezentau, concurau, asa zicind, din partea oamenilor. Rezultatul Olimpiadei? China a iesit pe locul unu la numarul de titluri olimpice, in timp ce Statele Unite, exponentul consacrat al liberalismului, a iesit pe locul intii la numarul total de medalii.

Am vazut o statistica a recoltei americane la toate olimpiadele. Din patru in patru ani (exceptind jocurile olimpice de la Los Angeles, cind rusii nu s-au prezentat), ei au luat aproximativ acelasi numar de medalii. Statura lor reala aceasta este, pe cind dimensiunea chinezeasca e saltata, artificial, prin politica de partid si de stat.

Altfel spus, imaginea adevarata a Olimpiadei de la Beijing au dat-o nu robotii chinezi de ultima generatie, ci uluitorul inotator american Michael Phelps impreuna cu fabulosul atlet jamaican Usain Bolt.

Restul e propaganda.