Vreau sa ma fac testoasa ninja

vineri, 11 aprilie 2008, 17:01
4 MIN
 Vreau sa ma fac testoasa ninja

Dramaturgia argentinianului Rodrigo Garcia e hipernarativa si cinematografica. Textele lui sint calupuri de reflectii, blocuri de idei socio­reactive, scrise intr­o formula care repune in discutie notiunea de personaj, de dialog, de continut dramatic intr­un tip de teatru postliterar. In prefata volumului Et balancez mes cendres sur Mickey (text care, la inceput, se numea Et balancez mes cendres sur Eurodisney si pe care dramaturgul a fost nevoit sa­l schimbe la presiunile facute de Euro Disney, accentuind insa incidentul „intimidant" in toate comunicatele de presa), Rodrigo Garcia vorbeste despre text ca despre „o particula indispensabila a momentelor teatrale, a realitatii scenice. Textele mele publicate sint pentru cei care au vazut deja spectacolele, altfel ele nu sint decit maculatura". Garcia concepe scenarii de spectacol lucrate si prelucrate in functie de lucrul efectiv cu actorii, gindite ca niste trambuline pentru vectorul scenic.

Scenarii care pornesc de la o idee, de la o constatare proxima – de cele mai multe ori ecarisajul societatii de consum – pe care o integreaza intr­un sistem de gindire violent poetic si politic. Textele sint interogatii socio­urbane, fise clinice ale malaxorului hipermarketurilor. Monologurile ideologice, naratiunile eseistice au in centru un protest, o atitudine transanta, care nu ramin niciodata doar pe jumatate asumate. Garcia sfideaza rotisorul consumist pina la capat si cultiva un tip de dramaturgie care devine analiza socio­politica. Montaj cinematic al realitatii transate in muscatura unui senvis sau in jucariile care dau dependenta. Rodrigo Garcia foloseste pozitia de editorialist implicat a dramaturgului interogativ. Pentru Garcia, a scrie e echivalent cu a avea o atitudine „rea" fata de tot ce e pre­dat, datat, acceptat fara nici un fel de reactie.

L­V:8­16 este spectacolul imblinzirii si cumintirii reactiilor spontane

Ioana Paun percepe textele lui Garcia (regizoarea si­a dat examenul de licenta anul trecut, la UNATC, cu MADE IN CHINA, o prelucrare dupa Agamemnon al aceluiasi Garcia) in ce au ele mai organic contestatar: violenta statement­ului, destructurarea conventiei consumiste globalizate, virulenta interventiei in sistemul manipularilor care folosesc spalarea pe creier. Recentul spectacol L­V:8­16, creat de Ioana Paun la Teatrul LUNI de la Green Hours, e un decupaj filmic pe trei niveluri de virsta: 6 ani si 8 luni, 7 ani si patru luni si 24 de ani. L­V:8­16 alterneaza performance­ul, de­teatralizarea specifica unui joc frust si frontal, interactiv, cu stationarea in conventie.

Practica spectacolului intermediar atinge in propunerea regizoarei care a adaptat textul lui Garcia la contextul romanesc un punct maxim. Ioana Paun jongleaza cu tipuri de prelucrare a jocului actoricesc care exploreaza la maxim fizicitatea cuvintului si fizicalitatea miscarii, proprii tuturor textelor lui Garcia. Corporadicalitatea e marca acestui teatru experiential, postteatral, un teatru biografic, autofictional, care necesita o mobilitate extraordinara de interpretare si care mizeaza pe un consum total. Lari Giorgescu e unul dintre cei mai maleabili actori tineri din Romania, cu o forta a dozarii si exploziei energiei fizice uluitoare. Timp de 45 de minute, il simti permanent conectat la ritmul dement al tavalugului cotidian care­i arde creierii si­i transforma atitudinea de fronda in tasare a oricarei reactii. L­V:8­16 este spectacolul imblinzirii si cumintirii reactiilor spontane. Ca atunci cind, dupa ce refuzi sa­ti faci temele, te intorci obedient la pagina cu bastonase.

Spectacolul este divizat in trei parti care au, fiecare, un crescendo etapizat, foarte inteligent articulat. In prima bucla de virsta, Alex are 6 ani si opt luni si­si doreste sa devina in fiecare secunda altceva. Alex e copilasul exasperat de conversatiile tembele dintre parinti, care il tirasc in fiecare duminica in parc sa faca fotografii cu poneiul. Il uraste pe fotograful care­si lasa poneiul sa fie umilit de copiii din jur si reactioneaza prompt. Alex se revolta impotriva unui spectacol brutal in care suferinta se vinde bine. Gestul extrem al otravirii poneiului e forma lui de afirmare a libertatii.

Spectacolul are in prim­plan reciclarea unor conventii pe care inaintarea in virsta nu le poate anula. Alti ani, alte cicluri de clisee. La 7 ani si 4 luni, Alex devine recipientul in care se arunca violent cerinte scolare epuizante si inepte. Monologul in care „scuipa" tot felul de clisee – de la Ana are mere la inaltimea unor virfuri muntoase sau la formule chimice – e o mostra de gindire artificiala, excelent sustinuta de Lari Giorgescu.

Automatismele verbale, pomparea mintii cu tot felul de enunturi retinute si redate mecanic fac din L­V:8­16 orarul zilnic al stereotipurilor care amortesc neuronii. Constructia si deconstructia cliseelor de comunicare, tipul de replica­refren, devenita conventie expirata care accentueaza blocajul in formule trase la xerox sint structura de baza a spectacolului.

La 24 de ani, Alex intra in aceeasi inertie mentala. Raspunde la telefon si cauta pe calculator cinematografele la care pot fi vazute filmele cerute de clienti. Acasa, monitorul ia forma ecranului de televizor pe care curg imagini porno. S­a mai incheiat o zi. Nu fara laba intrata deja in orar.

 

L-V:8-16, un spectacol de Ioana Paun dupa Cred ca nu m-ati inteles bine de Rodrigo Garcia. Cu: Lari Giorgescu. Traducere: Delia Mihalache. Coproductie J.O.I.N.T. Theatre si UNATC, in parteneriat cu Teatrul LUNI de la Green Hours

Comentarii