9 mai: o paradă amânată

Se împlinesc, în aceste zile, trei sferturi de veac de la încheierea luptelor pe fronturile europene ale celui de-al doilea război mondial, prin capitularea necondiţionată a Germaniei naziste. Dată fiind epidemia COVID-19 şi ramificaţiile ei în atâtea sfere ale vieţii noastre, nu există un cadru adecvat pentru comemorări, analize şi nici pentru dezbateri publice despre această perioadă şi despre influenţa ei asupra prezentului nostru comun.

Vom fi privaţi de spectacolul anual al parăzii militare de la Moscova, din ziua de 9 mai, unul dintre reperele vizuale marcante ale continuităţii între fosta Uniune Sovietică şi Federaţia Rusă din ziua de astăzi. A fost, e drept, amânată, nu anulată, însă efectul propagandistic nu va mai fi acelaşi. Oricine reflectează la situaţia Rusiei post-comuniste, private de mitul oficial "7 noiembrie", îşi dă seama de importanţa zilei victoriei împotriva inamicului nazist. Aceasta, iar nu ziua de 12 iunie (ziua proclamării suveranităţii de stat a Federaţiei Ruse încă socialiste, în 1990) este ceea ce mulţi ruşi percep a fi adevărata zi naţională. Pentru ei, 12 iunie este nu atât actul de naştere al unei noi ţări, cât consfinţirea unui tragic eşec: cel al marelui proiect rus de dominaţie regională, europeană şi mondială, care în secolul XX s-a concretizat prin comunism. Pe de altă parte, 9 mai simbolizează Rusia renăscută din cenuşă, victorioasă, superputere şi far călăuzitor pentru umanitate.

Vom vedea curând dacă Iosif V. Stalin îi va privi părinteşte pe credicioşi de pe peretele interior al Catedralei Forţelor Armate, din apropierea Moscovei. În ceea ce-l priveşte, animat de smerenie creştină, preşedintele Putin a hotărât că este prea devreme să figureze el însuşi într-un (deja binecunoscut) mozaic, în aceeaşi biserică. Fără a ne opri, acum, asupra opţiunilor Bisericii Ortodoxe Ruse în ceea ce priveşte atitudinea faţă de Cezari, să observăm că tot epidemia este responsabilă de amânarea datei la care va fi sfinţit noul lăcaş. Poate că, asemenea parăzii militare din Piaţa Roşie, catedrala va fi sfinţită într-o altă zi cu încărcătură simbolică similară, cum ar fi cea de 22 iunie, ziua în care Hitler lansa atacul împotriva URSS, în 1941.

Drama reală şi incontestabilă pe care au trăit-o popoarele din URSS, în timpul celui de-al doilea război mondial, este folosită periodic de Kremlin pentru legitimarea şarjelor politice împotriva statelor din flancul estic al NATO sau UE care, în timpul celui de-al doilea război mondial, s-au alăturat Germaniei în aventura ei răsăriteană. Anul acesta a fost rândul Finlandei, o ţară până acum menajată de propaganda regimului Putin, dar care a devenit o ţintă pe măsură ce guvernul de la Helsinki şi-a asumat un rol important în eforturile occidentale de contracarare a dezinformării practicate de Moscova. Fiind vorba de acuzaţii de genocid comis de autorităţile finlandeze împotriva persoanelor de origine slavă din Karelia de Est (teritoriu îndelung disputat între cele două ţări, pierdut de Finlanda în 1940 şi recuperat temporar în perioada 1941-1944), este mai bine să aşteptăm opinia pe fond a specialiştilor. Cert este, însă, că Rusia lui Vladimir Putin încearcă să-şi legitimeze statutul de "forţă a binelui" prin ilustrarea unei aşa-zise continuităţi între fasciştii de ieri, aliaţi şi sprijinitori est-europeni ai lui Hitler, şi cei de astăzi, care constituie flancul estic al NATO şi UE.

În fine, amânarea manifestărilor militare de 9 mai apare, astăzi, perfect justificată pe fondul cifrelor îngrijorătoare în ceea ce priveşte răspândirea COVID-19. Fără a folosi, din câte se pare, metafora războiului – inadecvată şi nefericită, indiferent de loc – autorităţile ruse sunt conştiente că modul în care vor răspunde va influenţa puternic prestigiul unui regim care se legitimează şi prin competenţă administrativă modernă, nu doar prin apelul la valori morale şi politice tradiţionale. Pentru ca modelul autoritarismului eficace, patronat de Vladimir Putin, să poată evita un eşec cu consecinţe politice pe termen lung, e nevoie ca statul să poată demonstra că este în stare să apere viaţa şi sănătatea cetăţenilor. Dacă autorităţile ruse vor reuşi să întoarcă situaţia – ceea ce le doreşte orice om de bună credinţă – şi parada victoriei nu va întârzia prea mult, poate că ea va fi animată şi de un spirit al solidarităţii umane dincolo de graniţe politice şi adversităţi istorice.