A început Postul Cincizecimii: anul acesta durează peste două săptămâni

marți, 13 iunie 2023, 01:50
2 MIN
 A început Postul Cincizecimii: anul acesta durează peste două săptămâni

De ieri a început postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cunoscut sub numele de Postul Sâmpetrului sau Postul Cincizecimii. Acesta îşi trage rădăcinile tradiţiei încă din secolul al IV-lea, când era ţinut doar în cercuri monahale întinzându-se mai greu la toţi credincioşii.

Postul începe mereu în lunea de după Duminica Tuturor Sfinţilor, prima duminică după Rusalii, şi ţine până în ziua prăznuirii celor doi apostoli, pe 29 iunie. Postul însă nu are o dată fixă, pentru că depinde mereu de sărbătorirea Înălţării. Ca regulă pentru a se afla durata postului, se numără câte zile sunt de la data Învierii, inclusiv, din anul respectiv, până în ziua de 3 mai. Rezultatul va fi lungimea postului, anul acesta, el durând o săptămână.

Anul acesta, spre exemplu, postul a început de luni. Astfel, în sâmbăta şi duminica cuprinse în Postul Sfinţilor Petru şi Pavel se mănâncă peşte, existând dezlegare în acest sens. Dezlegare la peşte va fi şi pe 24 iunie, când se va sărbători naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, dar şi în zilele de luni, marţi şi joi, dacă în aceste zile există în calendar prăznuirea unui sfânt de cruce neagră. Dacă o astfel de prăznuire cade în zilele de miercuri sau vineri, atunci se dă dezlegare la untdelemn şi vin. În cazul în care ziua de 29 iunie cade miercuri sau joi, se va da dezlegare şi la peşte, dar şi la vin şi ulei. Acesta va fi cazul şi anul acesta, când Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi celebraţi în ziua de joi, 28 iunie. 

Comentarii