A plecat de la benzinărie fără să plătească și a fost condamnat la 4 ani de închisoare

duminică, 13 noiembrie 2022, 14:33
2 MIN
 A plecat de la benzinărie fără să plătească și a fost condamnat la 4 ani de închisoare

Un bărbat care și-a alimentat mașina cu 80 de litri de motorină și a plecat dintr-o benzinărie din Sebeș fără să plătească își va petrece următorii ani în spatele gratiilor.

Bărbatul, care este recidivist, a fost condamnat, în 10 noiembrie, pentru furt calificat.Aproape 80 de litri de motorină a furat bărbatul dintr-o benzinărie din Sebeș. Acesta a plecat fără să plătească 428,68 de lei, valoarea combustibilului, scrie alba24.ro.Faptele s-au petrecut în luna mai a anului 2018, însă o primă condamnare a venit abia 4 ani mai târziu, în 2022. În motivarea instanței, disponibilă pe rejust.ro, este descris modul în care bărbatul a comis faptele.Bărbatul a închiriat o autoutilitară și, fără a deține permis de conducere, a condus pe străzile din Sebeș. Apoi, a mers pe strada Valea Frumoasei de unde a sustras de pe un Audi A4 plăcuțele de înmatriculare și le-a montat pe autoutilitara pe care o conducea. 

Ulterior „inculpatul a condus autoutilitara marca VW LT cu număr fals de înmatriculare, deplasându-se în staţia peco Mol și întrucât pompele erau blocate pentru efectuarea schimbului de tură, a aşteptat deblocarea acestora după care a alimentat în rezervorul autoutilitarei, cantitatea de 72,29 litri motorină în valoare de 428,68 lei, ulterior părăsind staţia peco la volanul autoutilitarei, fără a achita contravaloarea combustibilului, aspect ce a fost surprins de către camerele de supraveghere video amplasate în perimetrul staţiei peco”, se arată în motivarea instanței.

În timpul cercetărilor, dar și în timpul procesului bărbatul nu a fost găsit.Patru ani mai târziu, magistrații l-au condamnat pe acesta pentru furt calificat și conducere fără permis. Însă, deoarece avea mai multe condamnări din trecut, prin calcul judecătoresc, pedeapsa rezultantă a fost de 5 ani și 6 luni închisoare care se va executa în regim de detenție, au decis magistrații. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel, la instanța superioară. 

Sursa: alba24

Comentarii