Actorul irlandez BJ Hogg, din „Game of Thrones”, a murit la vârsta de 65 de ani

vineri, 01 mai 2020, 17:03
1 MIN
 Actorul irlandez BJ Hogg, din „Game of Thrones”, a murit la vârsta de 65 de ani

Actorul de origine irlandeză BJ Hogg, cunoscut pentru rolul său din serialul de comedie britanic "Give My Head Peace", a murit la vârsta de 65 de ani, anunţă BBC. Cauza morţii nu a fost dezvăluită.

"Era un om atât de formidabil, o personalitate genială şi un actor superb", a declarat agentul său Geoff Stanton pentru mass-media britanice.

Cariera sa se întinde pe patru decenii. Născut în 1955, BJ Hogg a apărut în serialul poliţist "The Fall" şi "Game of Thrones", după romanele lui George R.R. Martin. El interpretează în primul sezon al serialului de succes produs de HBO pe Addam Marbrand, apropiat al familiei Lannister.

În cinema, el a jucat în special în "Hunger", primul film al lui Steve McQueen despre greva foameni a liderului IRA Bobby Sands în 1981. Scurtmetrajul "Dance Lexie Dance", în care este un tată văduv, a fost nominalizat la Oscar în 1998.

 

Comentarii