Admitere de toamnă cu înscrieri promiţătoare la Politehnică

vineri, 17 septembrie 2021, 01:50
1 MIN
 Admitere de toamnă cu înscrieri promiţătoare la Politehnică

Peste 700 de dosare pentru studiile de licenţă au fost depuse la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” în cadrul sesiunii de toamnă a admiterii, dintre acestea cele mai multe fiind pentru locurile la buget, peste 600 dintre dosarele depuse. Rezultatele pot fi considerate foarte bune, având în vedere că Politehnica ieşeană a scos la concurs în această toamnă doar 500 de locuri la buget pentru studiile de licenţă.

 Astfel, cel puţin pe hârtie, TUIASI şi-a ocupat în acest moment toate locurile bugetate disponibile la studiile de licenţă, urmând însă ca tinerii care s-au înscris să confirme locurile pe care le-au ocupat. Conform calendarului admiterii publicat pe site-ul oficial, viitorii studenţi îşi mai pot depune dosarele la Politehnica ieşeană doar astăzi,urmând ca rezultatele preliminarii să fie afişate sâmbătă. Confirmarea locurilor se va putea face pe 19 şi 20 septembrie, eventualele contestaţii pe 20 şi 21 septembrie, iar actele în original pot fi depuse până pe 23 septembrie. Rezultatele finale vor fi afişate pe 24 septembrie.

În ceea ce priveşte cele mai „vânate” facultăţi de la Politehnica ieşeană în această toamnă, până în cea de-a doua parte a zilei de ieri, la Facultatea de Construcţii au fost depuse cele mai multe dosare, 102 pentru locurile la buget şi 46 pentru cele la taxă, la Inginerie Electrică au fost depuse 83 de dosare pentru locurile la buget şi  7 pentru cele la taxă, la Hidrotehnică  77 de dosare la buget şi 8 la taxă, iar la Design Industrial (fosta Textile şi Pielărie) 74 de dosare la buget şi 5 la taxă, aproape identic cu numărul de dosare de la Construcţii de Maşini, unde au fost depuse 74 de dosare la buget şi 3 la taxă. 

Comentarii