Alegeri în Germania (II)

Procesul electoral din Germania s-a încheiat, lăsând loc negocierilor pentru formarea viitorului executiv. Sărbătoarea reunificării, celebrată pe 3 octombrie, a marcat debutul simbolic al unei perioade marcate de incertitudine, care ar trebui să se încheie până la Crăciun – după cum se ştie, la începutul lunii ianuarie, Berlinul va prelua preşedinţia G7 (grupul celor mai mari state puternic industrializate din Occident).

Indiferent care va fi formula de coaliţie ce se va impune la sfârşitul acestui interval, clasa politică germană se va asigura că îndatoririle externe de mare putere vor fi îndeplinite cu rigoare. Dar, dacă ne referim la Uniunea Europeană, principala arenă unde Germania trebuie să exercite leadership, rigoarea nu este suficientă. Mult discutata – şi de atâtea ori amânata – relansare a construcţiei comunitare nu a fost un subiect central al campaniei legislative germane, dar va conta enorm în primăvară, cu ocazia prezidenţialelor franceze.

Indiferent care îi va fi principalul oponent, preşedintele Macron se va prezenta în alegeri cu un program în care tema relansării verzi a economiei continentului va deţine o poziţie centrală. Din această perspectivă, el ar putea fi încântat să colaboreze cu un guvern german de centru-stânga, mai înclinat să utilizeze fonduri publice în asemenea scopuri. O modificare a poziţiei germane în foruri precum Consiliul, chiar dacă nu va fi una spectaculoasă, va fi salutată călduros de tabăra domnului Macron. Apoi, chiar dacă Germania va rămâne, ca principiu, mai pro-atlantistă decât Franţa, eventuala instalare a unei coaliţii conduse de social-democraţi ar putea face din Berlin un partener mai activ în eforturile de dobândire a autonomiei strategice pentru UE – altfel spus, de limitare a dependenţei faţă de Washington. Nefiind clar care dintre cele două mari partide va reuşi să construiască o formulă majoritară – sau, în caz de nevoie, cine ar conduce o nouă „mare coaliţie” – se vorbeşte mai puţin despre adecvarea domnilor Olaf Scholz sau Armin Laschet la exigenţele mediatice ale scenei europene, ca partener al domnului Macron. Nici unul, nici celălalt nu au un profil european bine definit şi nu s-au preocupat să transmită mesaje semnificative peste graniţe, înspre cetăţenii UE. Cel puţin pentru un timp, viitorul cancelar german va fi privit în primul rând ca succesor al Angelei Merkel şi mai puţin ca o individualitate de prim rang.

Pentru elitele politice suveraniste din Europa Centrală şi de Sud-Est, rolul proeminent pe care ar urma să-l aibă Verzii în viitorul cabinet german suscită o evidentă îngrijorare. Guvernele din Ungaria, Polonia sau chiar Slovenia, precum şi forţe politice importante din alte state ale regiunii, văd în ecologiştii europeni întruchiparea pericolului progresist, care va coroda valorile tradiţionale şi, odată cu ele, ordinea socială. Venirea la putere a Verzilor în Germania, fie şi ca partener secund într-o coaliţie, va fi considerată drept un pas în această direcţie. Apoi, în anumite state din regiune, cum ar fi Polonia, România sau ţările baltice, atitudinea noului cabinet german faţă de Rusia va fi atent analizată. După cum se ştie, vechiul guvern a căutat să împace sancţiunile europene cu afacerile bilaterale avantajoase, iar în prezent nu există niciun indiciu că această linie va fi abandonată, indiferent dacă la putere se va afla domnul Scholz sau domnul Laschet.

În fine, dacă ne referim la relaţiile româno-germane, incluzând aici şi cooperarea în cadrul forurilor interguvernamentale ale UE, ne putem aştepta să funcţioneze logica proximităţii politice. Vom vedea ce configuraţie va avea şi viitorul guvern de la Bucureşti, după succesul moţiunii de cenzură împotriva cabinetului Cîţu. Totuşi, cifrele privind comerţul bilateral şi investiţiile germane în România ne permit să anticipăm menţinerea unui dialog politic dens, cât timp conducerea de la Bucureşti va evita să facă front comun cu guvernele central-europene mai eurosceptice. Aspectele simbolice, cum ar fi existenţa unui preşedinte român provenit din rândul minorităţii germane, vor conta ceva mai puţin, în următorii ani.