Alvaro Morata a devenit tată pentru a treia oară. El are încă un băieţel: Edoardo

marți, 29 septembrie 2020, 12:54
1 MIN
 Alvaro Morata a devenit tată pentru a treia oară. El are încă un băieţel: Edoardo

Atacantul spaniol Alvaro Morata de la Juventus Torino a devenit tată pentru a treia oară, după ce soţia sa, Alice Campello, a născut un băieţel care se va numi Edoardo.

"Edoardo Morata Campello 29-9-20. Bine ai venit pe lume, fiule!. Mama şi bebeluşul sunt foarte bine. Alice, eşti incredibilă, mulţumesc că m-ai făcut încă o dată cel mai fericit bărbat din lume. Vă iubesc", a scris Morata pe Instagram.

Alvaro şi Alice mai au doi băieţei gemeni de doi ani şi jumătate, Alessandro şi Leonardo. Alvaro Morata are 27 de ani, iar Alice are 25, cei doi fiind căsătoriţi din 17 iunie 2017.

Comentarii