Am ajuns de râsul curcilor!

sâmbătă, 27 octombrie 2018, 01:43
5 MIN
 Am ajuns de râsul curcilor!

 

 

 Politehnica Iaşi – FC Hermannstadt 0-2 (0-2), în ultima etapă a turului sezonului regulat al Ligii I de fotbal * Poli a jucat execrabil şi a fost învinsă de o echipă extrem de modestă. Este al patrulea eşec consecutiv pentru formaţia pregătită de Flavius Stoican, căruia publicul i-a cerut demisia

Poli: Cobrea – Gallego, Mihalache, Frăsinescu (”46 – Qaka), Panţîru (”46 – Petre) – Platini, Cioinac, Flores, Sin – Cristea, Enoh (”62 – Bekui). Antrenor: Flavius Stoican.

Hermannstadt: Căbuz – Serediuc, Mijuskovic, Dandea, Stoica, Tătar – Antonov (”87 – Petrescu), Dîlbea, Dumitriu (”80 – Pedro Manuel) – Blănaru (”72 – Rusu), Tsoumou. Antrenor: Vasile Miriuţă.

Cartonaşe galbene: Qaka (”78), Platini (”84) – Serediuc (”32), Mijuskovic (”70), Dîlbea (”73).

Arbitri: Istvan Kovacs; Vasile Marinescu, Ovidiu Artene.

 

0-1, min. 22: Tsoumou îl faultează discret pe Frăsinescu, rămâne singur cu portarul şi înscrie din lateral stânga;

0-2, min. 38: Dîlbea şutează puternic dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri, Cobrea respinge în faţă, Dumitriu reia în plasă din careul mic.

 

Politehnica Iaşi s-a umplut de penibil aseară. Duşi cu zăhărelul de atâta amar de vreme, fanii care aşteptau, în sfârşit, ajungerea echipei la turaţia optimă, au avut o cruntă dezamăgire. Poli a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri din istoria clubului şi a pierdut clar în faţa unei echipe extrem de subţiri, nou-promovata din Sibiu arătând des de ce e în subsolul clasamentului. Diferenţa s-a făcut la capitolul voinţă, modeştii jucători ardeleni luptând mult mai mult decât o grupare răsfăţată, condusă prost pe toate nivelurile.

Lucrurile au curs prost pentru ieşeni încă de la început. În prima repriză, gazdele nu au fost în stare să tragă decât un şut pe poartă – „telefonul” lui Enoh, apărut abia în minutul 41! Căbuz a avut minime emoţii doar la lovitura liberă executată de Cristea (”29), portarul ardelenilor şomând în rest ca urmare a unui joc incolor, inodor, insipid făcut de  Politehnica. În schimb, ardelenii au fost mult mai incisivi. Tsoumou a deschis scorul în minutul 22 şi a fost la un pas de „dublă” după  nouă minute, când a ratat incredibil, de la 8 metri, iar Dumitriu a majorat diferenţa în minutul 38.

Cine a crezut că Stoican va trezi echipa la pauză s-a înşelat amarnic. Sibienii au trecut pe lângă un neverosimil scor de neprezentare în minutul 50, când Cobrea a parat şutul lui Blănaru, încercările periculoase ale lui Dumitriu (”52 şi ”63) trecând apoi peste poartă. Jocul împiedicat al ieşenilor, lipsit de imaginaţie, vlagă, coordonare, s-a mai limpezit abia pe final. Poli a şutat pentru prima dată în actul secund abia în minutul 79 (!!!), la cinci minute după ce a obţinut primul corner al reprizei a doua, însă Căbuz a parat încercarea lui Flores. Portarul sibian a fost atent şi la şuturile lui Cristea (”80) şi Sin (”83) şi a avut şansă la o altă sclipire a lui Cristea, care a trimis în bară cu patru minute înainte de final, astfel că incredibilul scor al pauzei, 0-2, a rămas înfipt pe tabelă şi la final, spre stupefacţia totală a celor prezenţi pe „Emil Alexandrescu”, care au cerut demisia antrenorului Stoican.

 

Şefii sunt  nehotărâţi

 

^ Primul gol a fost marcat în condiţii neregulamentare. Tsoumou l-a împins pe Frăsinescu în careul ieşean, însă Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue. „La pauză, arbitrul a recunoscut că a greşit” a spus Flavius Stoican după meci. ^ Sibienii au cerut un penalty în prima repriză, la un duel Frăsinescu – Blănaru, faza fiind discutabilă. ^ Rezerve neutilizate la gazde au fost Rusu, Sanoh, Bădic şi Rus. N’Dongala şi Mimoun nu au prins iarăşi nici lotul de 18. ^ Crescut în Copou, Hergheligiu a fost rezervă la oaspeţi. ^ Ca urmare a contractului pe care directorul general Horia Sabo l-a făcut în vară antrenorului Flavius Stoican, acesta nu poate fi demis decât dacă i se dă 100 000 de euro. Clauza a fost introdusă înainte de începerea sezonului, când tehnicianului i s-a şi dublat salariul, deşi acesta era sub contract. O clauză care apăra clubul, care putea să renunţe la antrenor fără să-i plătească despăgubiri dacă Poli e la mai mult de trei puncte de locul VIII la finalul turului sezonului regulat, a fost scoasă de Sabo din contract. Directorul general a spus aseară: „La fel ca suporterii, sunt extrem de dezamăgit de ceea ce am văzut. Nu iau decizii la cald, vom analiza situaţia mâine. Noaptea sper să fie un sfetnic bun”. Preşedintele Consiliului Director al clubului, Leonida Antohi, a spus că apteaptă o propunere de redresare a echipei din partea lui Adrian Ambrosie: „Nu-mi aduc aminte de când echipa a jucat aşa de prost! Preşedintele executiv trebuie să vină cu o propunere, Consiliul o va analiza. E clar că sunt probleme şi la nivelul lotului, unii jucători nu sunt de nivelul Ligii I”. Ambrosie, care spunea la încpeutul săptămânii că va pregăti o variantă în cazul în care Poli nu bate Hermannstadt, nu a putut fi contactat după meci pentru a spune cu ce propunere va veni în faţa CD.

 

Declaraţiile tehnicienilor

 

Flavius Stoican: „Astăzi am făcut unul dintre cele mai slabe meciuri de când sunt antrenor la Politehnica. Nu am avut atitudine, nu am avut determinare, nu am fost clari. O construcţie lentă, previzibilă. Două zile dacă jucam şi nu le dădeam gol! Rezultatul este meritat, chiar dacă arbitrul a greşit la primul gol. Nu e nimic! Trebuie să fim uniţi la greu şi să batem Viitorul marţi, în Cupă. Conducerea e aproape de echipă”.

Vasile Miriuţă: „Am făcut o primă repriză bună, nu am avut emoţii până pe final. Am sperat să înscriem în repriza a doua pe contraatac, dat a ieşit bine şi aşa. Dacă bara aceea a lui Cristea intra, puteam avea probleme. Cred că am câştigat pe merit, chiar dacă am avut şansă la faza aceea. Ne batem în continuare pentru evitarea retrogradării, avem mult de muncă. Cu disciplină putem bate pe oricine”.

 

foto: Adrian Cuba / AGEPRES

Comentarii