Faptul că bărbaţii diagnosticaţi cu diabet sunt mai expuşi riscului de a suferi de nefropatie, comparativ cu femeile, se explică parţial prin diferenţele de metabolism dintre cele două sexe.

Aceasta este concluzia unui studiu internaţional publicat recent în jurnalul ştiinţific Science Translational Medicine, la care a participat Institutul de Cercetare Hospital del Mar din Barcelona, Spania.

Noul studiu a demonstrat că o parte dintre aceste diferenţe sunt asociate cu metabolismul energetic, procesul prin care celulele generează energie.
Cercetarea a constatat diferenţe substanţiale în acest proces între sexe, fiind observate caracteristici diferite între celulele tubulare renale ale bărbaţilor şi cele ale femeilor.

„Metabolismul energetic la nivel renal produce mai multe leziuni la bărbaţi, ceea ce se traduce prin markeri ai unei evoluţii renale mai puţin favorabile şi ai unei mortalităţi mai mari din orice cauză”, a explicat dr. Clara Barrios, medic în cadrul Serviciului de Nefrologie şi cercetătoare la Institutul Hospital del Mar.

În acest sens, cercetătorii au concluzionat că utilizarea glucozei în procesul metabolic pentru generarea de energie la persoanele cu diabet poate provoca mai multe leziuni renale în cazul bărbaţilor, informează Agerpres.

„Celulele tubulare masculine au o respiraţie mitocondrială mai activă, ceea ce conduce la o creştere a stresului oxidativ (incapacitatea de a elimina moleculele instabile din organism) şi la moartea celulară programată (apoptoză)”, explică dr. Marta Riera, cercetătoare la institutul Hospital del Mar.

„Atunci când simulăm diabetul, celulele tubulare renale ale bărbaţilor cresc numărul de markeri de deteriorare, comparativ cu cele ale femeilor”, spune ea.

De fapt, celulele bărbaţilor folosesc mai multă glucoză şi, de asemenea, mai multă glutamină (cel mai abundent aminoacid din organism) în căile metabolice energetice, deşi produc mai puţin piruvat, un compus de bază în metabolismul energetic, în comparaţie cu femeile.

Acest lucru este direct asociat cu prezenţa hormonilor masculini, după cum a demonstrat monitorizarea pe o perioadă de cinci ani a pacienţilor studiaţi, trei grupuri aflate în diferite stadii ale bolii diabetice.

„În viitorul apropiat, ne îndreptăm spre un tratament personalizat pentru persoanele cu diabet şi boală renală cronică”, a precizat dr. María José Soler de la Departamentul de Nefrologie al Spitalului Universitar Vall d’Hebron (VHIR) din Barcelona.

Ca urmare a acestor concluzii, o serie de markeri pot fi, de asemenea, utilizaţi drept factori de prognostic pentru mortalitatea şi evoluţia negativă a pacienţilor şi pentru evaluarea răspunsului acestora la tratamente.