Bouchard despre Sharapova: Dădea cât putea de tare în mingi la încălzire! Era atât de enervantă!

luni, 25 aprilie 2022, 15:28
1 MIN
 Bouchard despre Sharapova: Dădea cât putea de tare în mingi la încălzire! Era atât de enervantă!

Maria Sharapova (35 de ani) s-a retras din tenis în urmă cu mai bine de doi ani, iar în urmă cu o săptămână a anunțat că va deveni pentru prima dată mamă. Eugenie Bouchard (28 de ani), sportivă care a atins vârful carierei în 2014, când a jucat finala de la Wimbledon, a spus că Masha era "enervantă" și că mereu încerca să o intimideze înainte de meciuri.

Jucătoarea din Canada a întâlnit-o pe Sharapova de 5 ori și a pierdut 4 dintre aceste partide. Într-o intervenție la podcastul Pardon my Take, Eugenie Bouchard a fost întrebată dacă a jucat împotriva unei sportive care "se comporta ca o ticăloasă în timpul încălzirii".

Fără să stea pe gânduri, Bouchard a răspuns: "Oh, da, Sharapova! Dădea cât putea de tare în mingi la încălzire! Era atât de enervantă! Încerca să-și intimideze adversarele, dar cu mine nu a funcționat. În cele din urmă, arbitrul nu te poate obliga să faci nimic. Poți să intri pe teren și să decizi că nu vrei să te încălzești, dacă asta vrei. De obicei, noi ne încălzim ca să ne simțim mai bine, dar sunt unii care încearcă să lovească cât de tare pot".

Aflați amănunte de pe digisport.ro.

Comentarii