Bucuria leneşului

Dintre toate lucrurile pe care omul modern nu le mai face, efortul fizic este cel care generează cel mai firav sentiment de vinovăţie. Dacă faptul că nu mai citeşti, sau nu mai mergi la teatru sau nu îţi mai scoţi acoperământul capului când intri într-o încăpere mai trezeşte oarece remuşcări şi promisiuni deşarte că „o să mă apuc eu din nou”, lipsa oricărei încordări a aparatului muscular din dotare, în afara situaţiilor obligatorii care necesită deplasarea în scop de supravieţuire din casă la maşină şi apoi din maşină la serviciu, ne lasă pe cei mai mulţi aproape complet indiferenţi. Asta se răsfrânge şi în educaţia şi creşterea copiilor, de la scutiri de la orele de sport (care acum ajung la perioade de semestru dacă nu chiar „pe viaţă”, viaţa de elev, desigur) până la înlocuirea imbecilă a oricărei forme de efort (că doar nu o să muncească cu mâinile, ca un neghiob). Şi suntem chiar mândri de asta.

Nenorocirea face că unii dintre noi nu mai pot face nici un fel de exerciţiu fizic, chiar dacă ar vrea. De la imposibilitatea fizică (deficite neurologice permanente, amputări şi altele), până la ramolirea psihică (boala Alzheimer fiind cea mai frecventă cauză). Problema e că nesuferiţii de oameni de ştiinţă care nu au aflat că nu mai e corect şi, termenul meu preferat prin grandoarea găunoşeniei pe care o conţine, „acceptat”, să spui că semenii tai sunt leneşi, puturoşi sau proşti, ne demonstrează cu date covârşitoare de decenii că exerciţiul fizic are un efect benefic uriaş asupra creierului. Ştim, chiar dacă mecanismul nu a fost clar până acum, că exerciţiul creşte producţia de noi neuroni în hipocamp, parte a creierului esenţială pentru învăţare şi memorie. Dar sunt multe alte efecte cel puţin la fel de benefice. Şi toate informaţiile astea, dacă reuşesc să îşi creeze printr-un miracol un anevoios drum în urechile noastre înfundate de cotidian, trezesc un sentiment de vinovăţie similar cu al beţivului de ziua a doua.

Din nefericire, zic nefericire pentru că sigur efectul va fi acelaşi ca şi în cazul telefonului mobil care ne atrofiază cu dezinvoltură anumite funcţii cognitive, în încercarea de a-i ajuta pe cei care nu mai pot, aceeaşi enervanţi oameni de ştiinţă au găsit unul din mecanismele care răspund de efectele benefice în creier ale exerciţiului fizic. Îl puteți găsi în lucrarea care îl descrie, aici. Practic, cu o singură injecţie pe zi am putea, încă destul de teoretic, să tragem toate foloasele unei zile de efort fizic, inclusiv o oră de sală, fără să ne mişcăm preţioasa parte posterioară de pe şi mai preţioasa canapea la care tânjim de când ne-am ridicat de pe ea. Noi am vrea să putem ajuta persoanele foarte în vârstă sau pe aceia care au suferit o leziune cerebrală sau un accident vascular cerebral să îşi menţină sau să îşi îmbunătăţească cogniţia. Probabil că vom reuşi şi asta. Dar în paralel vom stimula un sedentarism autosuficient la scară de masă.

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi