Cabinete parlamentare şi sedii de partide acordate la mijlocul mandatului

Un partid cotat cu doar 2 la sută în ultimul sondaj de opinie primeşte de la primărie cel mai mare spaţiu.

luni, 31 ianuarie 2022, 02:50
2 MIN
 Cabinete parlamentare şi sedii de partide acordate la mijlocul mandatului

În ultima şedinţă a Consiliului Local, aleşii au votat pentru acordarea de spaţii filialelor unor partide politice şi unor parlamentari ieşeni. La propunerea consilierului liberal Ciprian Bostan, procedura de vot a fost ajustată. 

„Pentru a elimina orice posibilă urmă de conflict de interese, să împărţim proiectul în mai multe etape şi să votăm poziţie cu poziţie spaţiile din anexă, astfel încât noi, cei care avem funcţii de conducere în PNL, să ne putem abţine de la vot, cei de la USR la fel etc.”, a propus el. Toată lumea a fost de acord şi, astfel, votul a decurs astfel:

  •  pentru sediul din bd. Nicolae Iorga 35 al deputatului PSD Vasilică Toma s-au exprimat 20 de voturi pentru (s-au abţinut cei de la PSD)
  •  pentru fostul şi actualul sediu al cabinetului parlamentar din str. Măgurii nr. 2 al senatorului Marius Bodea – 21 de voturi pentru (au fost trei abţineri de la USR)
  •  cabinetul parlamentar din str. 14 Decembrie nr. 13 al deputatului Alexandru Muraru a primit aprobarea a 17 consilieri locali
  •  Maricel Popa îşi va putea deschide cabinetul senatorial pe str. Frumoasa nr. 4-6 după ce 20 de consilieri locali şi-au dat acordul (s-au abţinut din nou aleşii PSD)
  •  USR primeşte în sfârşit sediu, într-una din clădirile din patrimoniul Primăriei lăsate în paragină, pe strada 14 Decembrie 2B (20 de voturi pentru)
  •  în fine, PMP i se atribuie spaţiul de la mezaninul altei clădiri din centrul oraşului, de asemenea uitată de Primăria Iaşi, respectiv în fostul cabinet parlamentar al actualului city manager al aceleiaşi primării, Petru Movilă: bd. Independenţei nr. 1, bl. D1-D2.

Dintre toate cele şase spaţii adjudecate la şedinţa CL, cel mai mic este al liderului PNL Iaşi Alexandru Muraru (31,37 mp), iar cel mai generos, al partidului satelit al PNL din administraţia locală, PMP (131,52 mp). Ultimul sondaj de opinie (INSCOP) atribuie PNL 16 la sută din opţiunile de vot, USR, 12 la sută, iar PMP, doar 2 la sută.

Potrivit legii, cheltuielile de întreţinere şi administrare aferente acestor spaţii vor fi suportate de partide sau de către parlamentari din suma forfetară alocată acestora pentru organizarea şi funcţionarea cabinetului parlamentar sau din venituri proprii. Cât priveşte chiria, proiectul de hotărâre menţionează o hotărâre de guvern de acum 15 ani (310/2007) care stabileşte, în cazul municipiilor, un tarif de bază lunar de 84 de bani/mp care urma să fie actualizat anual cu rata inflaţiei.

Comentarii