Cap de iarnă

► Scenele tv evocate s-au petrecut în ajunul zilei de Sfântul Andrei, odinioară reputat, nu numai la noi (după Hasdeu, referirea poate fi la biografia europeană a strămoşului Andreas), ca „mai mare peste turme, vite şi fiare", „rău de urs şi de lupi" (Adrian Fochi, „Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea", 1976). Iar una dintre primele descrieri ale obiceiurilor românilor din această noapte, publicate în 1847, o datorăm filologului ieşean Gheorghe Săulescu: femeile „ung fereştile şi uşile cu usturoi, şi uşorii cu untură de câne sau de lup, încongiură casele cu descântece, leagă parii şi altele, cu cuvânt să se apere de strigoi şi lupi", datini raportate de Săulescu la practici magice din „epoha idolatriei" romane (Ce este calendariul, în „Almanah de învăţătură şi petrecere", supliment la „Calendar pentru poporul românesc pe anul 1847", apărut la Iaşi). Cu urmări în nomenclatura calendarului popular.

► Îndrea. Pornind de la noaptea din ajun, unul dintre cele mai cunoscute nume populare ale ultimei luni a anului este îndrea, cu variantele undrea şi, apoi, andrea. Aşadar, peste vechile reprezentări magice ale relaţiei omului cu mediul, creştinismul a adus reprezentarea sfântului, însă ca protector al casei şi turmelor: simplul însemn cu usturoi, cunoscut din cele mai vechi timpuri drept panaceu universal, s-a îmbrăcat în simbolul creştin al crucii: „se fac cruci cu usturoi la uşi şi la ferestre; se aprinde şi tămâie" (Fochi, op.cit.). Mai mult, însăşi luna noiembrie a primit numele de iezmăciune sau luna aiazmei, marcând perioada de „aşteptare" a unui eveniment de importanţă deosebită: sfeştania, stropirea cu agheazmă a casei şi a turmelor, în pragul intrării în iarnă, care se făcea în ziua Sf. Apostol Andrei, al cărui prestigiu ad-hoc s-a concretizat şi într-un supranume: „Andrei cap de iarnă".

► De-ale lupilor. Întrepătrundrea dintre evenimente ale lui noiembrie şi decembrie, pe baza pomenitelor practici, a dus la apelarea cumulativă a celor două luni, supranumite „luni lupeşti", ca o încărcătură afectivă dinspre vechile spaime ale omului. O simplă evocare la Creangă, în discuţia dintre Moş Nichifor Coţcariul şi „jupâneşica" Malca, cea foarte temătoare de lupi: „Ia pe la sfântul Andrei umblă şi ei mai mulţi la un loc". Iar fantastul Vasile Voiculescu avea să ambiţioneze pătrunderea la forme mentale primordiale. La un moment dat, pentru a-şi arăta meşteşugul, un practician al vânătorii, dar şi „mare vrăjitor de lupi", luparul, „a ales noaptea Sfântului Andrei, când lupii îşi primesc pentru tot anul merticul lor de prăzi. Fiecăruia i se sorteşte anume om, anume femeie ori copil, pe care are voie să-l mănânce… Au îngăduinţă oricâte /vite/, numai în ceea ce priveşte omul, lupul trebuie să se mulţumească cu ceea ce i s-a dat tain. Era… un fel de drept, o frântură din vechea pravilă a vânătorii primitive" (În mijlocul lupilor). Dar, de aici, e mult până la problematicul SANTANDREI de pe internet.

► Santandrei. De ce, ca reporter, să nu te preocupe realităţile, de pildă „Ce obiceiuri din vechime există aici în noaptea din ajunul Sf. Andrei?" (şi s-ar putea să afli că mai există doar practici divinatorii). Sau, din altă perspectivă, de ce să postezi pe internet un nume suspect de divinitate geto-dacă pentru a susţine vechimea obiceiurilor de Sf. Andrei? Fără să te gândeşti că o găselniţă poate cel puţin deruta, dacă nu te face, pur şi simplu, ridicol faţă cu aceia care îşi pun probleme. Iată, de exemplu, ce putem citi pe o adresă de internet (în scriere, derutează şi absenţa diacriticelor, mai ales în ceea ce priveşte numele propriu): „Santandrei este o mare divinitate geto-daca peste care crestinii au suprapus pe Sfântul Apostol Andrei…" (/www.crestinortodox.ro/). Cei cu un oarecare simţ lingvistic… văd, măcar în sant-, o pronunţie populară sânt-, ca reflex al lat. sanctus, ceea ce nu are nimic de a face cu limba geto-dacilor (ca să nu mai vorbim de –andrei).

► Pe de altă parte, un minim exerciţiu al comparaţiei poate duce la raportarea grafiei din textul de mai sus la oiconimul, tot de pe internet, Santandrei, numele unei localităţi din jud. Bihor, ce se dovedeşte a fi, în textele postate sub acest nume, Sântandrei ori Sîntanadrei, explicat, pentru vechime, de la (mă rog) „Santus Andrea" (/zmo.ro/). Încă o raportare la internet: pentru oiconimul „Sântana de Mureş" se citează corespondentul din maghiară Marosszentanna (/en.wikipedia.org/w). Aşadar (tot) de la sancta! Ca să nu mai vorbim, pentru alt plan, de Sântilii ori Sânnicoară.

► Cave canem! Deci, atenţie la surse!

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi