Cele trei sate propuse de România pentru competiţia Best Tourism Villages

marți, 28 iunie 2022, 22:27
1 MIN
 Cele trei sate propuse de România pentru competiţia Best Tourism Villages

Răşinari, Biertan şi Ciocăneşti sunt propunerile României pentru etapa mondială a concursului Best Tourism Villages, a anunţat marţi Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).

Potrivit MAT, clasamentul final, obţinut în urma evaluărilor desfăşurate de comisia de specialişti este următorul: locul 1- Răşinari (judeţul Sibiu), locul 2- Biertan (judeţul Sibiu), locul 3- Ciocăneşti (judeţul Suceava), locul 4- Costeşti (judeţul Vâlcea), locul 5- Eibenthal (judetul Mehedinţi) şi locul 6- Râu Sadului (judeţul Sibiu).

Cele 9 criterii de selecţie pe baza cărora s-au întocmit punctajele finale fac referire la resursele culturale şi naturale, promovarea şi conservarea resurselor culturale, durabilitatea economică, durabilitatea socială, dezvoltarea mediului, dezvoltarea turismului şi integrarea lanţului valoric, guvernanţa şi prioritizarea turismului, infrastructura şi conectivitata, sănătatea, siguranţa şi securitata. Suplimentar, au fost notate şi fotografiile şi videoclipurile de prezentare a destinaţiilor.

Răşinari, Biertan şi Ciocăneşti vor fi, astfel, propunerile României pentru etapa mondială a concursului.

Mai mult, pe alephnews

Comentarii