Constanţa: Un tânăr de 18 ani s-a înecat în zona plajei Endless Beach

miercuri, 28 iulie 2021, 19:00
1 MIN
 Constanţa: Un tânăr de 18 ani s-a înecat în zona plajei Endless Beach

Un tânăr de 18 ani s-a înecat, miercuri după-amiază, în apa din zona plajei Endless Beach din municipiul Constanţa, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.

Potrivit sursei citate, băiatul a fost scos din apă de salvamari, fiind ulterior supus manevrelor de resuscitare de către echipajele SMURD sosite la faţa locului, însă fără rezultat.

Medicii au declarat decesul tânărului. AGERPRES

Comentarii