Coronavirus, covid, coronavid

Răsfirate precum macii în lavandă, miile de note şi de articole închinate bazarului de curiozităţi lexicale din lumea presei aşteaptă o harnică echipă de culegători care va readuce în lumina tiparului noianul de născociri astăzi uitate. O muncă de ocnaş, vor crede cei ce ştiu cu câtă trudă şi migală se pregăteşte o astfel de lucrare. O idee nebunească, vor gândi cei ce ştiu că o viaţă de om n-ar fi suficientă pentru a traversa oceanul de semne al ziarelor şi revistelor tipărite în decurs de aproape două sute de an. Încercări, însă, au existat şi îmi face plăcere să semnalez că în principalele reviste filologice româneşti din secolul XX s-a strâns un material bogat şi interesant pe care cei mai importanţi dintre lingviştii români l-au analizat cu pricepere. Fără a dezvălui lista ultrascurtă de preferinţe personale, îmi face plăcere să menţionez dicţionarul de cuvinte recente realizat de doamna Prof. Florica Dimitrescu (n. 1928). Această operă cu vitalitate remarcabilă, în care s-au strâns în jur de 6.000 de unităţi culese în decurs de mai bine de jumătate de secol, arată cu limpezime că laboratorul presei funcţionează aidoma unui uriaş accelerator de cuvinte la modă.

Spre exemplu, din rama cronologică a ultimei jumătăţi de an putem decupa cu uşurinţă două cuvinte-vedetă pe care dicţionarul doamnei Florica Dimitrescu le-ar putea, fără îndoială, include la o eventuală reeditare: coronavirus şi covid. Ambele sunt elemente lexicale de împrumut, cu deosebirea că primul este un termen savant creat prin compunere, iar cel de-al doilea provine dintr-un acronim fabricat, de asemenea, pe terenul limbii engleze (COVID = CoronaVirus Infectious Disease).

Pe fondul întrebuinţării foarte frecvente, fiecare dintre cele două creaţii lexicale a generat câte o familie de cuvinte cu regim expresiv distinct. Familia compusului savant, coronavirus, este mai restrânsă şi presupune un uz mai degrabă curăţat de impurităţile expresive ale exprimării colocviale: coronacriză, coronafobie, coronaisterie, coronasceptic ş.a. Aşa vorbesc domnii. Pe de altă parte, acronimul COVID adoptat ca nume comun, după modelul C.F.R. > ceferist, s-a dovedit mai „tabloidal”, adică mai popular şi mai versatil, fiind preferat pentru a crea fie derivate ghiduşe precum covideală, covidism, covidist, a covidiza, fie compuse glumeţe sau satirice de tipul covidiot, covidofob, fie prelucrări similare deformărilor onomastice: covidache, covidică sau coviduţ, alcătuite prin analogie cu moda curentă de a deforma numele de persoană pentru a-l lua în râs ori pentru a-l alinta pe purtător. În plus, nici gramatica prototipului lexical nu e limpede fixată. Unii internauţi preferă, la singular, forma covid, iar pluralul este redat fie printr-o formă de masculin: covizi, fie printr-o formă de neutru: coviduri. Rareori s-a recurs şi la formele de feminin covida – covidele. Ocazional, experimentele au continuat prin eliberarea în mediul online a unor compoziţii care semnalează că orăşenii închişi în case nu au doar simţ lingvistic, ci şi umor: covido-pandemia; covido-pando-şmecheria.

Povestea ar fi şi mai lungă, dacă am pune la socoteală detaliul că spiritul de observaţie al cetăţeanului de rând a tradus în cuvinte percutante pelteaua excesivă de false informări zilnice şi de paracomentarii pe marginea acestora (alertolog, covidolog). Nu putem, totuşi, părăsi incinta acestei prezentări fără a arăta că cea mai sugestivă dintre creaţiile de moment rezultă din contaminarea celor două forme concurente: corona(virus) + (co)vid = coronavid. În această împletire simplă şi isteaţă de particule elementare încap toate negurile unei epidemii. Cine a spus că o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte?

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi