Criza din Sănătate: IRO Iaşi şi-a cumpărat din bani proprii citostaticele necesare

vineri, 20 aprilie 2018, 01:50
2 MIN
 Criza din Sănătate: IRO Iaşi şi-a cumpărat din bani proprii citostaticele necesare

Citostaticul cumpărat lipseşte din farmaciile spitalelor din motive birocratice: produsul nu lipsea din ţară, se regăsea în stocurile Unifarm, însă la un preţ mai mare decât cel stabilit de Ministerul Sănătăţii.

Institutul Regional de Oncologie Iaşi (IRO) a cumpărat din fonduri proprii fiole de bleomicină, citostatic folosit pentru tratamentul bolnavilor cu cancere localizate la nivelului capului, gâtului, colului uterin şi organelor genitale. Conducerea IRO a refăcut stocul de bleomicină din fonduri proprii, întrucât o posibilă solicitare a Unifarm de modificare a preţului de listă a medicamentului s-ar fi întins pe mai multe săptămâni, după cum a explicat managerul institutului, ec. Mirela Grosu.

Achiziţionată chiar şi din banii proprii spitalului, cantitatea de produs solicitată nu a ajuns integral la Iaşi. În aceste condiţii, IRO are bleomicină pentru cel mult două luni. „Noi am cerut mai mult, dar Unifarm ne-a dat 30-40% din ceea ce am solicitat, motivând că trebuie să trimită şi la alte spitale. Achiziţia nu poate fi decontată prin programul naţional de oncologie pentru că Unifarm a avut la bleomicină un preţ mai mare decât cel stabilit de Ministerul Sănătăţii, prin Canamed. Să putem deconta, Unifarm trebuia să depună documentaţia la minister să se aprobe alte preţuri. Însă cantitatea solicitată era aşa de mică, durata pentru obţinerea altor preţuri era aşa de mare, încât nu s-a mai făcut documentaţia respectivă“, a arătat ec. Mirela Grosu, managerul IRO.

În perioada în care din institut a lipsit bleomicina, niciun bolnav nu a făcut solicitare de decont pentru tratament. Conform conducerii IRO, în cazul în care bolnavii internaţi fac rost pe cont propriu de produse farmaceutice care lipsesc din institut, li se decontează contravaloarea în baza facturilor doveditoare. Decontul se face din fondurile proprii ale spitalului, întrucât Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu decontează facturi fiscale de la furnizori cu care nu se află în contract. Bleomicina a lipsit la începutul lunii aprilie din farmacia IRO din motive birocratice: produsul nu lipsea din ţară, se regăsea în stocurile Unifarm, însă la un preţ mai mare decât cel stabilit de Ministerul Sănătăţii.

 

 

Comentarii