Cu cine a plecat premarele să se mântuiască la Muntele Sfânt, pe Athos?

joi, 07 aprilie 2022, 01:50
2 MIN
 Cu cine a plecat premarele să se mântuiască la Muntele Sfânt, pe Athos?

Taman în ziua în care un amic din presa ieşeană scria despre cum s-a extins revoltător cu crâşma peste trotuare şi peste spaţiul public din zona centrală junele biznisman ieşean Florin Marcu, de la Mamma Mia, dar şi despre amiciţia acestuia cu premarele, cel căruia, scrie amicul, bisnismanul i-a cumpărat şi i-a dat apoi viluţa cu bisericuţă de la Frasin, ei bine, stimaţi telespectatori, taman în aceeaşi zi aflăm că premarele nostru este în concediu, plecat cu un amic surpriză. 

Cu cine se vorbeşte prin premărie că este plecat, undeva în afara ţării? Aşa este, aţi ghicit, bingo: cu biznismănelul pomenit mai sus! Apropiaţii celor doi zic că oamenii au plecat într-o excursie la Muntele Athos, în Grecia, ca să se roage la Doamne-Doamne să fie bine, ca să nu fie rău. Căci motive să le fie rău au amândoi, fireşte, dar mai ales premarele. Cât despre destinaţie, deh: păi unde puteau merge cei doi împreună, după înţelegerea cu vila cu bisericuţă în curte de la Frasin?

 

O premieră absolută naţională, europeană, ba chiar galactică

Odată cu plecarea în concediu a premarelui, haideţi să aruncăm o privire şi peste ce se mai întâmplă prin premărie, stimaţi contribuabili mici şi mijlocii (că ăia mari au ei grijă să fie atenţi)! Căci, auzim, se vor petrece şi aici chestiuni demne de toată atenţia noastră şi nu numai a noastră. Ei bine, aicea zicele acestea a rămas la butoane, normal, vicele liberal Juravle.

Numai că, din ce auzim prin zonă, şi acesta va pleca într-un uichend mai prelungit, cică de mâine chiar. Asta înseamnă, stimaţi telespectatori, că la butoanele oraşului va rămâne, ta-ra-ram, ta-ra-raam, ca să vezi şi să nu crezi, în premieră absolută, vicele Ciorăpel, evadatul şi trădătorul de la userişti. Auzim că unii s-ar fi apucat să vadă dacă nu cumva ar exista un plan ticluit cumva, aşa încât Ciorăpel să fi fost de fapt împins la servă lângă fileu, pentru a semna el unele chestiuni controversate de care ceilalţi doi s-au ferit, ca nu cumva să calce pe bec. Hm, e şi asta o variantă. Apropo, unde spuneaţi că pleacă celălalt vice?

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii