Cursurile opţionale din şcoli: dezbateri cu părinţi, elevi, profesor, specialişti

marți, 12 februarie 2019, 02:50
2 MIN
 Cursurile opţionale din şcoli: dezbateri cu părinţi, elevi, profesor, specialişti

Un studiu arată că ele servesc adesea completării de norme ale cadrelor didactice şi mai puţin nevoilor elevilor.

Modul de organizare a opţionalelor din programele şcolare va fi pus în discuţie pe 21 februarie la Iaşi, în cadrul unei dezbateri organizate de Asociaţia Centrul Syene pentru Educaţie (ACSE) şi Asociaţia pentru Pro­movarea Economiei Cunoaş­te­rii (APEC).

Discuţiile vor avea loc pe baza raportului „Analiza mo­dului de organizare şi derulare a curriculumului la decizia şcolii (CDŞ). Aspecte cheie privind operaţionalizarea CDŞ în unităţile de învăţământ româneşti“, raport care poate fi consultat online. Acesta va fi dezbătut în cadrul a şapte întâlniri, dintre care una se va desfăşura la Iaşi.

Astfel, organizatorii invită cadre didactice, părinţi şi specialişti în educaţie să discute pe baza raportului care a rezultat în urma unei cercetări derulate la nivel naţional în 118 unităţi de învăţământ. La realizarea acestui raport au participat 89 de cadre didactice, 93 de elevi şi 40 de părinţim identificânduse o serie de probleme şi vulnerabilităţi ale acestor opţionale.

Raportul va fi dezbătut la Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Bacău, Galaţi şi Bucureşti. Opţionalele sau curriculumul la decizia şcolii permite unităţilor de învăţământ să introducă un nou obiect de studiu în afara celor prevăzute în trunchiul comun. Astfel, şcolile se pot adapta la nevoile şi aspiraţiile elevilor, părinţilor şi comunităţii.

Raportul realizat pe baza cercetării celor două asociaţii a concluzionat însă că aceste opţionale nu au foarte mare succes pentru că programele şcolare încărcate limitează numărul de ore opţionale.

Un alt fenomen surprins de raport este acela că opţionalele sunt folosite pentru completarea normelor didactice, adică i se dau unui profesor fără suficiente ore pentru o normă întreagă şi aceste obiecte opţionale.

Astfel, în loc să fie alese domenii de interes pentru elevi, ele se transformă în ore suplimentare de Geografie, Fizică sau orice alt obiect pentru care profesorul respectiv are specializarea.

Un alt impediment în realizarea cu succes a opţionalelor este şi lipsa infrastructurii, resursele limitate, dar şi lipsa de experienţă a şcolilor în stabilirea unei programe relevante pentru aceste ore.

Comentarii