Cutremur în Turcia – Christian Atsu a fost scos de sub dărâmături, anunţă un jurnalist turc

marți, 07 februarie 2023, 10:22
1 MIN
 Cutremur în Turcia – Christian Atsu a fost scos de sub dărâmături, anunţă un jurnalist turc

Fotbalistul ghanez Christian Atsu a fost scos de sub dărâmături, anunţă, marţi dimineaţă, jurnalistul turc Yagiz Sabuncuoglu.

Acesta a afirmat că jucătorul este în stare bună, după ce se afla la etajul 9 al unei clădiri care s-a prăbuşit în urma cutremurului devastator de luni dimineaţă.

Luni seară, cotidianul portughez A Bola anunţase că jucătorul a fost scos de sub dărâmături şi este la spital, cu răni la picior şi dificultăţi de respiraţie, însă informaţia a fost dezminţită de oficialii clubului Hatayspor, unde este legitimat Atsu.

Atsu, în vârstă de 31 de ani, joacă la Hatayspor din vara anului 2022, după ce a mai evoluat la Chelsea, Newcastle sau FC Porto.

Comentarii