Dosarul Veranda-Zămosteanu-Chirica: încep să curgă contestaţiile la controlul judiciar. Cine a spart gheaţa dintre cei 12 inculpaţi?

sâmbătă, 17 decembrie 2022, 02:50
1 MIN
 Dosarul Veranda-Zămosteanu-Chirica: încep să curgă contestaţiile la controlul judiciar. Cine a spart gheaţa dintre cei 12 inculpaţi?

Cele 12 persoane puse sub control judiciar în urma acţiunii de miercuri a DIICOT au început să depună plângeri împotriva soluţiei date de procurori. O primă contestaţie a fost înaintată de omul de afaceri Cristin Zămosteanu în cursul zilei de joi. Aceasta urmează să fie analizată de magistraţii Tribunalului marţea viitoare.

Procurorii DIICOT au pus sub control judiciar alte 11 persoane, respectiv cinci funcţionari din cadrul Primăriei, doi salariaţi ai Oficiului de Cadastru şi trei angajaţi ai firmei lui Zămosteanu, M.Chim SRL, dar şi primarul Mihai Chirica. În cazul acestuia, reprezentantul său legal, avocatul Daniei Atasiei, a anunţat că va depune contestaţia în cursul zilei de ieri.

CITESTE SI: Dosarul Veranda-Zămosteanu-Chirica: detalii inedite din interior. Iată legăturile!

Acţiunea DIICOT a vizat condiţiile în care a fost efectuată supraetajarea Halei Centrale şi amenajarea pe terasa acesteia a unui restaurant. Solicitarea M.Chim de autorizare a lucrărilor a fost iniţial refuzată de Primărie, întrucât indicatorii urbanistici ai clădirii erau deja depăşiţi.

CITESTE SI: De ce este inculpat din nou primarul Mihai Chirica: o afacere murdară cu „Nazistul”?

Cu toate acestea, ulterior a fost eliberată autorizaţia necesară, iar lucrarea a fost executată. Cercetările procurorilor în cazul Halei Centrale au demarat în primăvară, ca o extindere a unui dosar deschis împotriva lui Zămosteanu în 2019 şi în care este acuzat de producerea unui prejudiciu de 12 milioane euro bugetului de stat. 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii