Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Balș: După 15 august vom vedea o scădere a numărului de infectări

sâmbătă, 08 august 2020, 12:16
1 MIN
 Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Balș: După 15 august vom vedea o scădere a numărului de infectări

Dacă la începutul pandemiei, România înregistra un maximum de 450 de cazuri pe zi, în prezent, țara noastră trece proba de foc la testul Covid-19. Cu peste 1.300 de cazuri pe zi, atât cadrele medicale, cât și autoritățile avertizează asupra respectării regulilor. ”Dacă facem ce trebuie, după 15 august, vom vedea o scăderea a numărului de infectări”, a declarat dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ,,Prof. Dr. Matei Balş”, pentru wall-street.ro.

Potrivit calculelor sale, dacă regulile de protecție vor fi respectate, în maximum două săptămâni ar trebui să asistăm la o scăderea a cazurilor, chiar dacă va fi una ușoară. Prin urmare, data 15 august este așteptată cu mare nerăbdare de către medici.

În plus, Dr. Adrian Marinescu a precizat că, deși cifrele din weekend sunt mai mici, nu înseamnă că România își revine din criză.

Nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de ce se întâmplă în weekend.  Sunt multe infectări noi, iar cei noi infectați intră în contact cu mulți alți până la momentul diagnosticării. Prin urmare, urmează o perioadă de câteva zile cu peste 1.000 de cazuri pe zi.

Continuarea, pe wallstreet.ro

Comentarii