Drumul spre Euro 2020 este aproape de ţintă

joi, 10 octombrie 2019, 01:43
6 MIN
 Drumul spre Euro 2020 este aproape de ţintă

 

De joi până marţi au loc etapele a VII-a şi a VIII-a din preliminariile competîţiei continentale, ultima serie de meciuri înaintea celei finale din noiembrie. Primele două clasate din fiecare grupă merg la turneul final, restul trag foloasele şi ponoasele din Liga Naţiunilor. Iată programul meciurilor din aceste zile, clasamentele şi scurte comentarii despre fiecare grupă

 

Grupa A: Examene la engleză pentru calificare

 

Anglia este, practic, scăpată spre turneul final. Pentru cel de-al doilea loc calificabil, Cehia pare favorită în faţa insolitei naţionale kosovare. Ambele au de susţinut „examenul de engleză” însă meciul direct va avea loc în Cehia. Bulgarii are nevoie de o conjunctură cu totul specială pentru a spera la locul secund, mai ales că şi ei au treabă cu „engleza”.

Program: Cehia – Anglia, Muntenegru – Bulgaria (vineri, 21:45); Bulgaria – Anglia, Kosovo – Muntenegru (luni, 21:45).Clasament: 1. Anglia – 12 p (4j); 2. Cehia – 9 p (5); 3. Kosovo – 8 p (5); 4. Bulgaria – 2 p (5); 5. Muntenegru – 2 p (5).

 

Grupa B: Ucraina îl aşteaptă pe Ronaldo

Cu un meci în plus de disputat şi cu o partidă relativ uşoară conttra Luxemburgului, portughezii se duc la Kiev pentru derbiul grupei. Acel 0-0 obţinut la Lisabona dă speranţe ucrainenilor, dar nu prea mari. Şi Serbia a făcut egal în Lusitania şi au fost amarnic pedepsiţi de Cristiano şi ai săi. Sârbii au un program mai uşor, care le poate oferi o şansă în ultimul meci, cu Ucraina la Belgrad. Oricum, firavele lor şanse depind de prestaţia Portugaliei la Kiev.

Program: Portugalia – Luxemburg (vineri, 19:45), Ucraina – Luxemburg (vineri, 21:45), Lituania -Serbia, Ucraina – Portugalia (luni, 21:45). Clasament: 1. Ucraina – 13 p (5); 2. Portugalia – 8 p (4); 3. Serbia – 7 p (5); 4. Luxemburg – 4 p (5); 5. Lituania – 1 p (5).

 

Grupa C: Jocuri aproape făcute

Când eşti în grupă cu Germania şi o „portocală mecanică” renăscută, cum să mai speri la calificare. Clasamentul nu ne spune prea multe, fiindcă Olanda are un meci mai puţin. Irlanda de Nord se descurcă onorabil cu restul lumii, dar primul examen serios a fost picat: 0-2, la Belfast, cu Germania. Vor rupe astăzi „verzii” anglicani gura târgului Rotterdam? Greu de crezut!

Program: Belarus – Estonia (joi, 19:00), Olanda – Irlanda de Nord (joi, 21:45); Belarus -Olanda (duminică, 19:00), Estonia – Germania (duminică, 21:45). Clasament: 1. Germania – 12p (5); 2.Irlanda de Nord – 12 p (5); 3. Olanda – 9 p (4); 4.Belarus – 3 p (5); 5. Estonia 0 p.

Grupa D: Grupa fără stăpân

Trei echipe luptă pentru două locuri. Uşor favorită, prin prisma programului, este Elveţia, care poate lua o opţiune serioasă dacă trece bine de următoarele meciuri. Însă Danemarca este condamnată să-i bată pe „cantonari”, după punctele pierdute la Tbilisi. Şi „verzii catolici” sunt la mâna lor, dar au examene grele.

Program: Georgia – Irlanda (sâmbătă 17:00), Danemarca – Elveţia (sâmbătă, 19:00), Gibraltar – Georgia, Elveţia – Irlanda (marţi, 21:45). Clasament: 1.Irlanda – 11 p (5); 2. Danemarca – 9 p (5); 3. Elveţia – 8 p (4); 4. Georgia – 4 p (5); 5. Gibraltar – 0p (5).

Grupa E: Mare încurcătură

Una dintre cele mai complicate grupe din preliminarii, mai ales dacă ţinem cont că vicecampioana mondială, Croaţia, face cu greu faţă statutului de favorită. Totuşi, elevii lui Zlatko Dalic au zdrobit Slovacia la ea acasă cu 4-0 după ce s-a înclinat la Budapesta, acolo unde au căştigat slovacii. Şi ca şi cum n-ar fi deajuns, îşi poate băga coada şi Ţara Galilor a lui Ryan Giggs, care nu este scoasă complet din calcule.

Program: Croaţia – Ungaria, Slovacia – Ţara Galilor (joi, 21:45), Ungaria-Azerbaidjan (duminică, 19:00), Ţara Galilor – Croaţia (duminică, 21: 45). Clasament: 1. Croaţia – 10 p (5); 2. Slovacia – 9 p (5); 3. Ungaria – 9 (5); 4. Ţara Galilor – 6 p (4); 5. Azerbaidjan – 1 p (5).

 

Grupa F: ¡ Y viva España!

Situaţia din grupa noastră este prea bine cunoscută suporterilor naţionalei noastre. Cu toate criticile, reprezentativa lui Contra este în cărţi iar remizele dintre echipele nordice îi sunt favorabile. Interesante în acest week-end sunt meciurile legate ale Spaniei de la Oslo şi Stockholm. Pentru noi, ar fi excelentca „furia roja” să meargă ceas ca şi până acum. Ca să nu mai spunem de obligativitatea obţinerii celor şase puncte de către tricolori, sâmbătă şi marţi

Program: I.Feroe – România (sâmbătă, 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (sâmbătă, 21:45), I.Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (marţi, 21:45). Clasament (6 etape): 1. Spania – 18 p; 2. Suedia- 11 p; 3. România – 10 p; 4. Norvegia – 9 p; 5. Malta – 3 p; 6. I.Feroe – 0 p.

Grupa G: Slovenia, posibila surpriză

Polonia şi Austria erau, aprioric, favoritele grupei, dar austriecii au cam călcat în străchini. Că i-au învins leşii la Viena, mai treacă-meargă, dar înfrângerea din Israel este greu digerabilă. Astfel că s-a ridicat Slovenia, care, după un start împleticit, a reuşit să se reabiliteze, a învins Polonia şi acum aşteaptă Austria lui Frank Foda la Ljubljana. Dacă vor învinge, slovenii vor avea un uşor avantaj pentru locul II.

Program: Austria – Israel, Macedonia de Nord – Slovenia, Letonia – Polonia (joi, 21:45); Polonia – Macedonia de Nord, Slovenia – Austria, Israel – Letonia (duminică, 21:45).Clasament (6 etape): Polonia – 13 p; 2.Slovenia – 11 p; 3. Austria – 10 p; 4. Macedonia N. – 8 p; 5. Israel – 8 p; 6. Letonia – 0 p.

Grupa H: Duel de orgoliu lângă Paris

Învinsă la Tirana, exotica echipă a Islandei a ieşit din barca celor trei favorite. Este greu de crezut că insularii vor reuşi să-şi refacă moralul în faţa Franţei şi a Turciei. Duelul acestora de pe „Stade de France” va fi unul de orgoliu, „cocoşii” lui Deschamps, având de luat o revanşă

Program: Andorra – R.Moldova, Islanda – Franţa, Turcia – Albania (vineri, 21:45), Franţa – Turcia, Islanda – Andorra, R.Moldova – Albania (duminică, 21:45). Clasament: 1. Franţa – 15 p; 2. Turcia – 15 p; 3. Islanda – 12 p; 4. Albania – 9 p; 5. R.Moldova – 3 p; 6. Andorra- 9 p.

Grupa I: Belgia şi Rusia

Aproape sigur, acestea sunt echipele care se vor califica din această grupă. Ordinea se va vedea pe 16 noiembrie la Sankt Petersburg, în meciul direct. La Bruxelles, „les diables rouges” au câştigat cu 3-1. În rest, se aştepta ceva mai mult de la Scoţia, dar când te depăşeşte Cipru şi Kazahstan, ce pretenţii să mai ai? Nişte zgârciţi!

Program: Kazahstan – Cipru (joi, 20:00), Belgia – San Marino, Rusia – Scoţia (joi, 21:45); Kazahstan – Belgia, Cipru – Rusia, Scoţia – San Marino (duminică, 19:00). Clasament (6 etape): 1. Belgia – 18 p; 2. Rusia – 15 p; 3. Cipru – 7 p; 4. Kazahstan – 7 p; 5. Scoţia – 6 p; 6. San Marino -0 p.

Grupa J: Aproape de premieră

Finlanda este în pole-position pentru locul II în grupa Italiei! Asta în condiţiile în care Bosnia şi, mai ales, Grecia, au dezamăgit. Pentru finlandezi, prezenţa la un turneu final ar fi o premieră. Şi dacă nu va fi Finlanda, Armenia ar putea fi o altă echipă calificată pentru prima oară. Ar mai fi ceva şanse şi pentru Bosnia, dar nici clasamentul, nici programul n-o ajută!

Program: Bosnia/Herţegovina – Finlanda (sâmbătă, 19:00), Italia – Grecia, Liechstein – Armenia (sâmbătă, 21:45), Finlanda – Armenia (marţi, 19:00), Grecia – Bosnia / Herţegovina, Liechtenstein – Italia (marţi, 21:45). Clasament (6 etape): 1. Italia – 18 p; 2. Finlanda – 12 p; 3.Armenia – 9 p; 4. Bosnia – 7 p; 5. Grecia – 5 p; 6. Liechtenstein – 1 p.

 

 

 

Comentarii