Dulapul din schelet

Preşedintele Klaus Iohannis este principalul vinovat pentru criza politică de astăzi. Dorinţa lui de a instala în fruntea guvernului şi a PNL, prin orice mijloace, o nulitate îngălată a declanşat isteria. Culmea (ori, mai bine zis, blestemul românilor) este că bătălia pentru funcţii se poartă între indivizi profund antireformatori, fiindcă atât Iohannis, cât şi Florin Cîţu, başca trompetistul Ludovic Orban sunt adepţii status-ului quo în justiţie. Este singura variantă în care furtul miliardelor de euro de la bugetul central ori promise de UE se poate face fără ca procurorii şi judecătorii să solicite o taxă de protecţie exagerată. Oameni cu familii numeroase sunt şi ei, săracii!

Or, lipsa reformelor din justiţie atrage după sine scăderea apetitului pentru orice fel de reforme – de ce să te legi la cap dacă nu te doare mintea? De altminteri, lenea cu care în special liberalii  au abordat guvernarea începe deja să nască monştri însetaţi de sânge galben. Creşterea aberantă a preţurilor la alimente coroborată cu explozia facturilor la electricitate şi gaz va aduce populaţia în pragul foametei.

Problema PNL devine cu atât mai serioasă, cu cât apariţiile periodice ale lui Cîţu, cu scopul de a „explica” mersul economiei – premierul debitând, în realitate, nişte prostii extraordinare – enervează pe toată lumea. Adăugând la toate acestea echipa de „specialişti” cu care favoritul lui Iohannis mimează căutarea de soluţii pentru creşterea nivelului de trai, deţinem deja majoritatea ingredientelor necesare unei din ce în ce mai inevitabile explozii sociale. 

De nemulţumirea românilor vor profita, din păcate, PSD şi AUR, cu toate că nu se aşteptau nici ele să aibă un asemenea noroc atât de repede. Remarcăm uimiţi incredibila asemănare cu perioada 1996-2000, când amatorismul preşedintelui Emil Constantinescu a aşezat România pe marginea prăpastiei. Şi atunci, în timp ce economia se prăbuşea în gol, un partid (PD) a părăsit coaliţia de guvernare condiţionând întoarcerea alături de CDR de alungarea incompetentului prim-ministru Victor Ciorbea. Cu greu, Ciorbea a fost tras pe linie moartă (provizoriu, căci PSD şi ALDE îi vor resuscita fantoma peste ani), ca şi Radu Vasile, ceva mai târziu, dar răul fusese deja făcut. Convenţia Democratică se dezvăluise electoratului ca o coaliţie strâmbă, inertă, dar doldora de fripturişti ce urmăreau doar umplerea buzunarelor. Cu excepţiile de rigoare, evident.   

Aflat la al doilea mandat, deci fără teama de a pierde şansa realegerii, şi parcurgând o etapă a istoriei mai generoasă în oportunităţi decât cea din urmă cu peste două decenii, Iohannis putea decanşa marea schimbare la minte a României. Doborât însă de indolenţa sa proverbială, preşedintele a preferat să-şi mai angajeze un lacheu în loc să pornească vitejeşte la luptă. Oh, da, nu ar fi fost deloc o luptă uşoară, dar aşa, prin confruntarea cu un adversar redutabil, rămâi înscris pe vecie în letopiseţe.

Au mai scris-o şi alţii: la cum merg lucrurile astăzi, PNL riscă să împărtăşească soarta PNŢCD, cel îngropat fără slujbă de pomenire de preşedintele Constantinescu. Dar, la cum conduc liberalii România, nu pare defel vreo pierdere dispariţia unui alt partid care a înşelat teribil încrederea alegătorilor. Cât îl priveşte pe Iohannis, după câte ştim, acesta are asigurată pe viaţă funcţia de şef al Institutului Brabantului, unde va îmbătrâni la fel de frumos precum celălalt profesor, Emil Constantinescu.