Echipă bună, club slab

miercuri, 21 august 2019, 01:43
3 MIN
 Echipă bună, club slab

 

În ciuda startului bun de campionat, Poli nu a fost în stare să achite nici până acum primul salariu al sezonului. Contractul cu Primăria, aprobat de luna trecută, s-ar putea semna abia azi, Politehnica urmând a încasa două milioane de lei în acest an. Mihai Teja mai vrea trei jucători, Teixeira şi Carlone ar putea pleca

 

Clasarea, după şase runde, pe locul II al clasamentului Ligii I de fotbal, la egalitate de puncte cu liderul, CFR Cluj, este singura veste excelentă de la Politehnica Iaşi. Acolo unde problemele la toate capitolele, în special “financiar” şi “imagine” continuă să fie uriaşe. Conform preşedintelui executiv al clubului, Adrian Ambrosie, Poli are la ora actuală datorii de circa 900 000 de euro. În această sumă sunt incluse şi salariile pe luna iulie, care trebuiau achitate până pe 15 august. Faptul că Iaşul nu a reuşit să achite la timp nici măcar prima retribuţie pentru acest sezon a stârnit îngrijorare în vestiar, jucătorii primind promisiunea că situaţia va fi rezolvată până săptămâna viitoare. Ieşirea din impas pe moment s-ar putea obţine iarăşi din împrumuturi şi cu ajutorul fondurilor pe care clubul le va primi din partea Primăriei Iaşi. Reamintim, luna trecută, Consiliul Local Iaşi a aprobat alocarea a două milioane de lei Centrului de Copii şi Juniori al Politehnicii, seniorii având posibilitatea de a beneficia de o parte din suma amintită. După amânări inexplicabile, contractul care oficializează colaborarea Poli – Primărie pe tema amintită se speră a fi semnat astăzi, primii bani, circa 30% din fondurile aprobate, urmând a fi viraţi clubului zilele următoare. Dacă situaţia salariilor pe iulie se va rezolva, liniştea va fi de scurtă durată. Până pe 15 septembrie vor trebui plătite retribuţiile pe luna august, circa 100 000 de euro net, şi primele pentru rezultatele acestei luni: remiza de la Voluntari, care valorează 200 de euro şi victoriile cu Dinamo şi FCSB, fiecare fiind cotată la 900 de euro. În total, un jucător care a fost titular în toate cele trei partide trebuie să încaseze 2 000 de euro, bugetul de premiere fiind suplimentat serios de bonusurile care se acordă antrenorilor şi membrilor conducerii clubului. Iar bugetul de premiere poate creşte şi ca urmare a duelurilor cu formaţiile Chindia Târgovişte şi Gaz Metan Mediaş, din etapele următoare! Nu în ultimul rând, trebuie precizat faptul că o parte din datoriile actuale vor trebui plătite obligatoriu în septembrie, nemaifiind posibilă rostogolirea restanţelor în lunile viitoare. Iar soluţii concrete, consistente, de finanţare pentru acest final de an, cu excepţia fondurilor amintite de la Primărie, nu există!

Şi la capitolul “imagine” Poli se încăpăţânează să rămână amorţită. Scăpată de ieşirile dese în decor, declarative şi comportamentale, ale fostului antrenor, Flavius Stoican, gruparea din Copou continuă să aibă probleme mari la capitolul exprimări publice. Spusele lui Ambrosie continuă să fie neinspirate (a se citi cuvintele legate de dorinţa de a-i mai vinde jucători lui Gigi Becali), iar poziţia publică a preşedintelui a ajuns să se bată cap în cap cu cea exprimată de antrenorul Mihai Teja, aşa cum s-a întâmplat şi atunci când s-a discutat despre plata salariilor pe luna iulie.

Ezitări sunt legate şi în ceea ce priveşte lotul de jucători. Păstrat în vară, în ciuda randamentului modest din sezonul trecut, Teixeira nu se mai antrenează de săptămâna trecută în Copou, existând posibilitatea divorţului. În plus, abia adus în vară, Carlone ar putea fi dat afară. Teja îşi doreşte în locul celor amintiţi alţi doi mijlocaşi, de valoare, unul central şi unul de flanc stâng, azi fiind aşteptat un olandez în probe. Totodată, tehnicianul mai vrea să îi mai fie pus la dispoziţie încă un jucător under 21, pista Onea având şanse de a fi redeschisă.

Comentarii